Burse - Fonduri mutuale

Zi neagră pe Wall Street: S&P 500 se îndreaptă spre cel mai prost prim trimestru din 1938

Zi neagră pe Wall Street: S&P 500 se îndreaptă spre...

Autor: Dorin Oancea, Mediafax

31.03.2020, 17:44 979

Bursa de pe Wall Street urmează să deschidă în scădere marţi, în încheierea celui mai rău prost prim trimestru pe care l-a avut din 1938, pe fondul pagubelor cauzate de căderea preţului petrolului şi de reducerea activităţilor comerciale cauzate de pandemia de coronavirus, relatează Reuters. 

Încrederea pe pieţele de acţiuni s-a redresat uşor în ultima săptămână, din cauza stimulentelor monetare şi fiscale fără precedent, de 10.000 de miliarde de dolari, dar indicatorul privind volatilitatea viitoare a Wall Street este încă aproape de niveluri observate ultima dată în 2008.

Începând cu maximele record de la jumătatea lunii februarie, indicii Dow Jones şi S&P 500 sunt acum pregătiţi să încheie trimestrul cu o cădere de 18% faţă de începutul anului, în condiţiile în care criza din sănătate se adânceşte în Statele Unite şi perturbă lanţurile de aprovizionare.

Scăderile au şters mai mult de 5.000 de miliarde de dolari din valoarea firmelor S&P 500 în primul trimestru, iar investitorii se tem de falimente corporative şi disponibilizări în masă în trimestrul doi.

Indicele Dow Jones va atinge cea mai mare scădere procentuală trimestrială din 1987, iar Nasdaq va âncheia cel mai slab trimestru din 2008.

"Este ultima zi a trimestrului şi a fost unul de uitat, un trimestru oribil", a declarat Peter Cardillo, economist la Spartan Capital Securities din New York.

Sectorul energetic a avut cele mai slabe rezultate în acest an, pierzând mai mult de jumătate din valoare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO