Caută doar în titlu
Burse - Fonduri mutuale

Cine mai vrea să vină la Bursă: Meta Estate Trust, companie din imobiliare care îi are printre fondatori pe Eugen Voicu, acţionarul majoritar al Certinvest şi pe Ionuţ Nicolescu, preşedintele SVN România, vrea să atragă 20 mil. lei de la investitorii pe BVB printr-o operaţiune de majorare de capital

Meta Estate Trust, o nouă companie lansată pe piaţa imobiliară românească, care îi are printre fondatori pe Eugen Voicu, acţionarul majoritar al Certinvest şi pe Ionuţ Nicolescu, preşedintele SVN România, vrea să atragă 20 de milioane de lei de la investitorii de pe Bursa de Valori Bucureşti, printr-un plasament privat organizat la începutul lunii iulie, notează un comunicat al companiei.

În mai, Meta Estate Trust a finalizat prima rundă de finanţare, după ce a atras 19 milioane de lei de la 30 de investitori. Capitalul atras în această rundă a fost utilizat pentru achiziţia a aproximativ 40 de proprietăţi - apartamente noi în Bucureşti, Constanţa şi Mamaia.

„Cu cele 19 milioane de lei atrase anterior, împreună cu suma de 20 de milioane de lei planificată să fie atrasă în această vară, vrem să devenim un jucător important pe piaţa imobiliară şi de capital din România. Viitorul plasament privat va oferi o premieră pentru Bursa de Valori Bucureşti: toţi investitorii vor beneficia ulterior de o alocare de acţiuni preferenţiale de 14,425% din suma totală investită," spune Eugen Voicu, cofondator Meta Estate Trust.

Compania are o structură de tip holding şi îşi propune să fructifice cele mai bune oportunităţi din sectorul imobiliar local, concentrându-se pe segmentul rezidenţial urban mare, reprezentat într-o primă etapă de Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.

Modelul de business adoptat de Meta Estate Trust este bazat pe un ciclu scurt de rotire a capitalurilor, de maximum 18 luni. Pentru a reduce riscurile legate de investiţiile în real estate, Meta are în vedere atât achiziţii directe de apartamente în diverse faze de finalizare cât şi intrarea în parteneriate cu dezvoltatori imobiliari consacraţi.

În sedinţa AGA din 14 iunie, acţionarii au aprobat numirea Comitetului Consultativ alcătuit din 5 membri, acţionari ai companiei – Marian Alecu (antreprenor în HoReCa şi turism), Ilinca von Derenthall (membru independent cu experienţă desăvârşită în Consilii de Administraţie), Viorel Nica (Capital Leasing IFN), Andreea Păun (Griffes) şi Marius Scuta (JLL).

Ilinca von Derenthall a fost aleasă preşedinte al Consiliului Consultativ. Acest consiliu va asista conducerea în toate etapele de dezvoltare a afacerii.

Meta Estate Trust este administrat de o companie de management, Meta Management Team SRL, înfiinţată de cei şase iniţiatori ai proiectului: Eugen Voicu prin Certinvest Management Solutions, Ionuţ Nicolescu, preşedinte SVN România, Adrian Stanciu, membru fondator Erudio şi Ascendis Consulting, Delta Studio, prin antreprenorii Dragoş Bonea şi Alex Bonea, Cosmin Mizof, Head of Risk Management la Certinvest şi Mentor 2 Invest.

Obiectivul managementului Meta Estate Trust este atingerea unei ţinte de randament proiectată ca medie anuală în primii zece ani de peste 15%.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.