Burse - Fonduri mutuale

Vrancart Adjud raportează profit net de 10,1 mil. lei la 9 luni din 2020, în scădere cu 35% faţă de perioada similară din 2019. Afaceri de 208 mil. lei, minus 7,7%

Vrancart Adjud raportează profit net de 10,1 mil. lei la...

Autor: Tibi Oprea

18.11.2020, 00:00 120

Vrancart Adjud (simbol bursier VNC), producător de carton ondulat şi hârtie igienică, a încheiat primele nouă luni din 2020 cu un profit net de 10,1 mil. lei, în scădere cu 34,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, la afaceri de 207,9 milioane de lei, minus 7,7%, potrivit calculelor relizate de ZF pe baza datelor din raportul trimestrial publicat la bursă.

„Profitabilitatea Societăţii în primele nouă luni ale anului 2020 a fost puternic influenţată de criza generată de virusul Covid-19, conducând la efecte negative atât în interiorul societăţii, precum întreruperi temporare ale activităţii, costuri suplimentare cu măsurile de siguranţă a personalului, dificultăţi în aprovizionare şi logistică, cât şi în piaţa acesteia, precum scăderea puternică a cererii pentru unele produse (în special în perioada martie-iunie), evoluţie negativă a preţurilor de vânzare, dificultăţi în privinţa identificării şi contactării de clienţi noi”, se arată în raport. Veniturile totale s-au situat la 206 mil. lei, în scădere cu 13,3% faţă de perioada ianuarie-septembrie 2019, în timp ce cheltuielile totale s-au ridicat la 194,6 mil. lei, în scădere cu 12%, arată calculele ZF.

Vrancart Adjud este controlată în proporţie de 75% de SIF Banat-Crişana, în timp ce Paval Holding, vehiculul de investiţii al fraţilor Pavăl, proprietarii Dedeman, are o participaţie de 16,9%, arată datele BVB. De la începutul anului, acţiunile VNC nu înregistrează nicio dinamică, iar investitorii au tranzacţionat acţiuni de 29,7 mil. lei. Compania are 164 mil. lei capitalizare. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO