Burse - Fonduri mutuale

Veştile negative de pe plan extern duc cotaţiile în jos pe Bursă

Veştile negative de pe plan extern duc cotaţiile în jos pe Bursă

Autor: Stefan Musgociu

16.06.2011, 23:54 800

Bursa a scăzut cu 1,21%, influenţată de corecţiile de pe pieţeleexterne, cu un ritm mai alert, de peste 2,9%, în cazul acţiunilorSIF Transilvania şi SIF Oltenia, după ce Curtea Constituţională arespins o sesizare de neconstituţionalitate a pragului de deţinerela SIF, de 1% din capitalul social.

Majoritatea acţiunilor au fost transferate la preţuri înscădere încă din primele minute, investitorii reacţionând la liniadescendentă a pieţelor externe, determinate de temerile jucătorilorlegate de criza datoriilor de stat din Grecia.

Gabriel Morariu, broker la BT Securities, crede că în piaţă aufost prezenţi cu preponderenţă mici speculatori, care se aşteaptăca veştile negative de pe plan extern să ducă preţurile din ce înce mai jos. Astfel, aceştia au vândut acum pentru a cumpăra,ulterior, la un preţ mai mic.

"Cu siguranţă pieţele externe au o mare influenţă în scădereabursei de la noi, nu atât prin investitorii străini prezenţi pebursă, cât prin factorul psihologic al investitorilor româniprezenţi în piaţă şi care reacţionează la veştile proaste dinGrecia şi Statele Unite", a declarat Morariu.

Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni, analizatede indicele BET, au fost realizate la preţuri în scădere în mediecu 1,06%. Totodată, indicele BET-FI a coborât cu 2,14%, influenţatîn special de corecţiile înregistrate de acţiunile SIFTransil­vania (SIF3) şi SIF Oltenia (SIF5). Indicele analizează şievoluţia titlurilor Fondului Proprietatea (FP), care au scăzut mailent, cu 1,31%.

Curtea Constituţională a respins, joi, sesizarea deneconstituţionalitate a pragului maxim de deţinere la SIF-uri, de1% din capitalul social, excepţie ridicată într-un proces deschisde SIF Transilvania împotriva Comisiei Naţionale a ValorilorMobiliare.

Acţiunile Fondului Proprietatea au continuat să fie cele mailichide, cu operaţiuni de 35,4 milioane lei, din care 21,2 milioanelei au reprezentat valoarea a două deal-uri cu 0,29% din capitalulsocial. Titlurile Fondului au asigurat, astfel, 60% din rulajulpieţei. Tranzacţiile speciale au fost realizate la 0,53 lei, preţîn scădere cu 0,93%, iar cel mai recent transfer din piaţaprincipală a fost realizat la 0,528 lei, cu 1,31% sub ultimacotaţie de miercuri.

"Raportările din ultima perioadă ne arată că pe FondulProprietatea au intrat la cumpărare în principal investitoristrăini, care au cumpărat de la persoanele despăgubite de ANRP.Cred că investitorii instituţionali străini acumulează la FP înideea de a cumpăra acţiuni la un fond cu mare expunere pe sectorulenergetic din România. Totodată, administrarea FP de către FranklinTempleton cred că le dă motive în plus de achiziţie", a afirmatMorariu.

Titlurile Oltchim (OLT) au înre­gistrat un declin de 15%,variaţia maximă admisă într-o şedinţă pentru cele mai multe acţiunide la BVB, astfel că preţul a ajuns la 1,683 lei. Derapajul a venitpe al şaselea rulaj din piaţă, de 1,5 milioane lei.

"Deocamdată vara nu debutează cu veşti bune pentru investitorişi impresia mea este că dacă nu apare o ofertă publică de amploare,piaţa va avea o evoluţie negativă şi la nivelul preţurilor, dar şila cel al volumelor de tranzac­ţionare", a mai spus brokerul.

De urmărit astăzi

  • Acţiunile Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), care au pierdut ieri15%, cea mai severă corecţie înregistrată de aceste titluri de lafinele lunii trecute. Cotaţia Oltchim a coborât la 1,68lei/unitate, după ce depăşise nivelul de 2 lei la începutulsăptămânii.

  • Titlurile Electroargeş Curtea de Argeş (ELGS), care au câştigatieri 15% după ce acţiunile au revenit la tranzacţionare în urmadeciziei de majorare a capitalului social cu 2,8 mil. lei prinaport în numerar. Acţiunile Electroargeş au fost tranzacţionate laînchidere la un preţ de 0,4721 lei/titlu.

  • Evoluţia burselor internaţionale după ce piaţa americană adeschis şedinţa de ieri cu aprecieri uşoare, de până la 0,3% peprincipalii indici. Cele mai importante burse europene consemnau laaceeaşi oră scăderi de aproape 1%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO