Caută doar în titlu
Burse - Fonduri mutuale

Update: Marţi 13 octombrie 2020, ultima chemare pentru acţiuni gratuite la Banca Transilvania. Miercuri urmează corecţia

Update: Ştirea a fost corectată.

Cei care vor să primească 10 acţiuni gratuite la Banca Transilvania la fiecare 100 de acţiuni deţinute mai pot face doar astăzi tranzacţii cu acest emitent la bursa de la Bucureşti în contextul în care pe 15 octombrie este data de înregistrare. Acest lucru înseamnă că pe 13 octombrie este ultima şedinţă de tranzacţionare pentru acţiuni gratuite la TLV, iar pe 14 octombrie cotaţia TLV se va corecta la bursă.

Data plăţii a fost stabilită de acţionari la 16 octombrie 2020. Prin urmare, fiecare acţionar înregistrat la data de înregistrare va primi câte 10 acţiuni gratuite la 100 de acţiuni deţinute la Banca Transilvania ca urmare a unei majorări de capital de 521 mil. lei. Pentru dividende, atât ultima şedinţă de tranzacţionare, cât şi data de înregistrare au fost în prima săptămână din 2020.

Data plăţii pentru o parte din profitul pe 2019, adică suma de 600 mil. lei, este 16 octombrie 2020. Banca Transilvania are 11,6 miliarde de lei capitalizare, iar de la începutul anului 2020 acţiunile sale au minus 13% fără a lua în calcul randamentul dividendului.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.