Burse - Fonduri mutuale

Un jurist e mâna dreaptă a lui Ciurezu la SIF Oltenia

Un jurist e mâna dreaptă a lui Ciurezu la SIF Oltenia

Tudor Ciurezu, preşedintele şi directorul general al SIF Oltenia

Autor: Roxana Pricop

18.10.2011, 00:06 1051

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat recent numirea Aninei Radu în funcţiile de director general adjunct şi de conducător al SIF Oltenia (SIF5).

Ea este al doilea om ca importanţă după Tudor Ciurezu, preşedintele şi directorul general al societăţii de investiţii.

Anina Radu, 39 de ani, nu va avea un mandat deloc uşor la conducerea SIF Oltenia, în condiţiile în care societatea este implicată în mai multe scandaluri şi procese cu privire la companiile din portofoliu. Ea a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti şi lucrează din 2005 pentru SIF Oltenia în calitate de consilier juridic. Anterior, a fost consilier juridic la societatea Automobile Craiova, compania americană Ford preluând un pachet de circa 23% din capitalul producătorului auto de la SIF Oltenia în 2009.

Numirea sa la conducere este o mişcare strategică, Anina Radu are pregătire juridică şi va reprezenta societatea în procesele aflate pe rol. Cel mai recent scandal este cel de la producătorul de ulei Argus Constanţa (simbol bursier UARG), unde SIF Oltenia şi omul de afaceri Cătălin Chelu duc un război pentru preluarea controlului.

Atât SIF Oltenia, cât şi Cătălin Chelu nu recunosc reciproc administratorii celeilalte grupări, astfel că la ordinul CNVM de convocare a unei adunări generale la Argus pentru alegerea unor noi administratori, cele două părţi au convocat fiecare câte o adunare generală cu aceeaşi ordine de zi şi la aceeaşi oră şi dată, însă în locuri diferite. Dan Voiculescu şi Constantin Radu, reprezentanţii SIF Oltenia în consiliul de adminis­traţie al Argus, au anunţat pe bursă că societatea convoacă adunare generală luna viitoare la cererea CNVM pe data de 10 noiembrie la ora 11:00 la hotelul Ibis din Constanţa.

"Sper ca situaţia de la Argus Constanţa să se clarifice după ce va avea loc AGA din 10 noiembrie. Adunarea se va ţine într-o sală de conferinţă din cadrul unui hotel, pe un teren neutru, şi sper că apele se vor linişti", a spus Anina Radu.

Cătălin Chelu şi SIF Oltenia sunt principalii acţionari ai producătorului de uleiuri şi îşi dispută de mai multe luni controlul asupra Argus Constanţa, unde fiecare deţine aproape 33% din drepturile de vot, după ce CNVM a cerut ca drepturile de vot ale grupului de firme deţinute de Cătălin Chelu care depăşesc acest procent să fie suspendate, aşa cum prevede legea. Conform CNVM, Chelu deţine concertat circa 43% din acţiunile Argus, în timp ce SIF Oltenia are 32% din acţiuni.

Argus este unul dintre cei mai mari producători de ulei de pe piaţa locală, cu afaceri de 51 mil. euro în 2010 şi de 25 mil. euro în primul semestru din 2011. Compania a avut un profit net de 3,4 mil. euro anul trecut şi de 1 mil. euro în prima jumătate a acestui an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO