Burse - Fonduri mutuale

Tranzacţie după tranzacţie la TeraPlast Bistriţa: Un pachet de 1,44% din acţiunile producătorului de materiale de construcţii a schimbat marţi acţionarii pentru 9,9 mil. lei

Tranzacţie după tranzacţie la TeraPlast Bistriţa: Un...

Autor: Tibi Oprea

17.11.2020, 17:08 751

Marţi, la ora 15.12, în sistemul Bursei de la Bucureşti au fost înregistrate două tranzacţii de tip DEAL cu un număr de 25,1 milioane de acţiuni ale producătorului de materiale de construcţii TeraPlast Bistriţa (simbol bursier TRP), reprezentând 1,44% din capitalul social al emitentului, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la BVB.

Schimbul s-a ridicat la 9,9 milioane de lei, iar preţul a fost de 0,392 lei pe unitate, respective în scădere cu 3,7% faţă de cel din şedinţa precedent.

Anterior, finlandezii de la KJK Balkan Holding au vândut în cadrul unui plasament privat accelerat (AAB) circa 8,6% din acţiunile companiei, ajungând la o deţinere de 1,4%, pentru suma de 57 de milioane de lei.

TeraPlast Bistriţa are 709,5 milioane de lei capitalizare şi este deţinută de Dorel Goia (46,8%), Fondul de Pnesii Administrat Privat NN Pensii (11%) şi KJK Balkan Holding (circa 1,4%).

De la începutul anului, acţiunile TeraPlast înregistrează o apreciere de 86%, pe fondul unui rulaj de 149,5 milioane de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO