Burse - Fonduri mutuale

Tranzacţie de 4,9 milioane de lei pe final de an între companii listate: TeraPlast cumpără 70% din producătorul de ambalaje din plastic Somplast Năsăud. Vânzător, SIF Banat Crişana

Tranzacţie de 4,9 milioane de lei pe final de an între...

Autor: Alex Ciutacu, Liviu Popescu

29.12.2020, 19:39 789

TeraPlast a devenit acţionarul majoritar al companiei Somplast Năsăud după ce a cumpărat un pachet de 70% din acţiunile producătorului de ambalaje flexibile, conform unui anunţ publicat pe Bursa de la Bucureşti.

Reprezentanţii companiei au subliniat că achiziţia face parte din strategia de dezvoltare a grupului TeraPlast, alături de investiţiile de 32 de milioane de euro aflate în curs de implementare.

Potrivit datelor agregate de ZF din platforma bursei de la Bucureşti, tranzacia s-a ridicat la 4,9 milioane de lei, iar pachetul a fost vândut de SIF Banat Crişana, societate condusă de Bogdan Dărăgoi, fost ministru de Finanţe. 

„Încă de când am vândut Divizia Steel am anunţat că, pentru a creşte valoarea firmei, avem ca obiectiv să creştem atât organic, cât şi prin fuziuni şi achiziţii. Am decis achiziţia Somplast deoarece este deja prezentă pe piaţa de folii pe care urmează să intrăm în 2021 odată cu investiţia făcută de TeraPlast Folii Biodegradabile SRL. Integrarea Somplast, după obţinerea avizelor de la Consiliul Concurenţei, va crea o serie de sinergii la nivel de aprovizionare cu materii prime şi eficientizare a utilizării capacităţilor de producţie. (...) După ce am anunţat două tranzacţii de vânzare a unor businessuri ale Grupului ne bucurăm să anunţăm şi o primă achiziţie”, a declarat Alexandru Stanean, CEO TeraPlast.

Tranzacţia este finanţată din vânzarea terenului pe care funcţiona TeraPlast din Braşov, care a fost vândut într-o tranzacţie 1,3 milioane de euro.

TeraPlast este cea mai performantă acţiunie din BET de la începutul anului 2020, cu un randament de 103%. 

Tranzacţia a fost încheiată marţi, 29 decembrie 2020, la un preţ în scădere cu 15,2% faţă de şedinţa precedentă. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO