Burse - Fonduri mutuale

Transgaz împrumută de la BCR 360 mil. lei pe 13 ani pentru finanţarea a două investiţii

Transgaz împrumută de la BCR 360 mil. lei pe 13 ani...

Autor: Tibi Oprea

30.10.2020, 00:00 579

Transgaz (simbol bursier TGN), operatorul tehnic care asigură transportul a 90% din gazele naturale consumate în România, a anunţat joi la Bursă că a încheiat un contract de împrumut cu Banca Comercială Română pentru suma de 360 milioane lei, scadent la 13 ani.

Obiectul contractului îl reprezintă finanţarea a două dintre proiectele investiţionale ale companiei, respectiv Dezvoltări ale Sistemului Naţional de Transport în zona de Nord-Est a României (Oneşti - Gherăeşti - Leţcani) şi Interconectarea Sistemului Naţional de Transport cu conducta de transport internaţional a gazelor naturale T1 şi reverse flow Isaccea Faza II (Oneşti - Siliştea). Valoarea actului juridic depăşeşte 10% din cifra de afaceri netă aferentă anului 2019. Transgaz este controlată în proporţie de 58,5% de statul român, prin Secretariatul General al Guvernului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO