Burse - Fonduri mutuale

Transgaz a încheiat un contract de 262 milioane lei pentru achiziţia de gaze naturale de la MET Romania Energy

Transgaz a încheiat un contract de 262 milioane lei...

Autor: Roxana Rosu

10.01.2022, 16:04 4006

Transgaz a încheiat un contract de 262 milioane lei pentru achiziţia de gaze naturale necesare pentru acoperirea consumului tehnologic al companiei în perioada 1 martie 2022 – 28 februarie 2023, potrivit unui anunţ publicat luni al BVB.

Contractul a fost semnat luni cu MET Romania Energy, în urma unei licitaţii derulate la Bursa Română de Mărfuri.

Transgaz este controlată în proporţie de 58,5% de statul român, prin Secretariatul General al Guvernului, în timp ce restul capitalului social este deţinut de alţi investitori la Bursă.

Compania vehiculează 90% din gazele naturale consumate în România.

La finele primelor nouă luni din 2021, Transgaz a raportat  un profit net de 112 mil. lei, în scădere cu 45%, şi venituri din activitatea de exploatare în valoare de 954 mil. lei, cu 5% mai mici decât în perioada similar din 2020.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO