Burse - Fonduri mutuale

Transelectrica va investi pana la 32 mil. de euro pentru retehnologizarea unei statii

31.05.2007, 18:53 14

Compania nationala de transport al energiei electrice, Transelectrica va organiza la 6 august o licitatie pentru retehnologizarea statiei electrice Gura Ialomitei, din judetul Ialomita, contract cu o valoare estimata cuprinsa intre 80 milioane de lei (24,4 milioane de euro) si 104 milioane de lei (32 milioane de euro), sume care nu includ TVA. Contractul vizeaza retehnologizarea statiei de 400/110/20KV si presupune furnizarea si montajul de echipamente de circuite primare sau secundare, precum si de control si protectie. Proiectul va fi derulat in 120 de zile si va fi finantat din surse proprii ale Transelectrica. Criteriul de atribuire a contractului este cel mai redus pret oferit. Compania Transelectrica, detinuta de stat, are in derulare un program amplu de modernizare a statiilor electrice. In primul trimestru al acestui an, firma a consemnat venituri totale de 576,2 milioane lei si un profit net de 42,43 milioane lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO