Burse - Fonduri mutuale

Transelectrica se aşteaptă la un profit de cinci ori mai mic în 2019 din cauza OUG 114, a energiei mai scumpe şi ca urmare a creşterii salariilor

Transelectrica se aşteaptă la un profit de cinci ori...

Autor: Liviu Popescu

15.04.2019, 08:41 529

Transelectrica (TEL), operatorul na­ţional al reţelei de transport al energiei electrice, şi-a bugetat pentru 2019 ve­nituri de aproximativ 2,8 miliarde de lei, în urcare cu 1% faţă de cele realizate în anul precedent, în timp ce profitul net ar urma să se diminueze de cinci ori, la circa 15,8 milioane de lei, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli supus votului acţionarilor.

Compania menţionează că principalii factori care stau la baza prăbuşirii rezultatului net sunt daţi de Ordonanţa 114 prin aplicarea taxei de 2% din cifra de afaceri, dar şi de majorarea preţului energiei electrice achiziţionate din piaţă pentru consumul propriu tehnologic (CPT).

„Diminuarea profitului estimat a se realiza în anul 2019 comparativ cu cel realizat pentru anul 2018 este influenţată în principal de următorii factori: majorarea taxei ANRE de la 0,1% la 2% aplicată cifrei de afaceri realizată în anul anterior (efect negativ asupra profitului de 32.488 mii lei); achiziţia energiei electrice necesară CPT la preţuri mai mari (efect negativ asupra profitului de 51.307 mii lei); majorarea salariului minim pe economie de la 01.01.2019, ceea ce determină, în principal, creşterea cheltuielilor cu paza (efect negativ asupra profitului de 7.051 mii lei) şi a cheltuielilor cu alte servicii executate de terţi“, se arată în bugetul pe 2019 al Transelectrica.

Investitorii Transelectrica, printre care şi administratorii de pensii private Pilon II, primesc încă o lovitură prin prezentarea acestor estimări în condiţiile în care săptămâna trecută compania de stat a anunţat că Smart, filiala de reparaţie şi întreţinere a Transelectrica, are restanţe de 9,4 milioane de lei către furnizori şi alte 7,3 milioane de lei către ING, iar activitatea sa este în prezent într-un „grav blocaj“, societatea riscând „intrarea în incapacitate de plată şi insolvenţă“.

Dacă filiala nu va fi salvată prin majorarea de capital supusă votului acţionarilor, atunci Trans­electrica, acţionarul majoritar al societăţii, riscă o amendă de până la 268 milioane de lei, de trei ori peste profitul net înregistrat în anul 2018.

Pe partea de investiţii, Transelectrica şi-a bugetat alocarea a circa 285 milioane de lei. Spre comparaţie, în 2018 compania de stat îşi bugetase investiţii de 428 milioane de lei din care a realizat doar 161,5 mil. lei.

Transelectrica a înregistrat un profit net de 89 mil. lei în 2018 şi venituri în scădere cu 11%, la

2,7 mld. lei. Compania a publicat la jumătatea lunii martie convocatorul acţionarilor, în care arată că intenţia consiliului de administraţie este ca rezultatul net să meargă spre rezerve, ceea ce înseamnă că investitorii ar putea rămâne fără dividende de la această companie. Ultimul cuvânt de spus îl va avea statul, prin Ministerul Economiei, în calitate de acţionar majoritar.

Chiar dacă profitul net al Transelectrica a urcat cu 216% în 2018 faţă de 2017, la circa 90 mil. lei, brokerii consideră că emitentul de stat a pornit de la o raportare foarte joasă şi în consecinţă rezultatele companiei de stat sunt departe de cele din 2015 şi 2016 şi sunt în continuare slabe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO