Burse - Fonduri mutuale

Transelectrica are undă verde de la acţionari pentru un dividend de 0,87 lei/acţiune, cu un randament de 3,4%

Acţionarii Transelectrica (simbol bursier TEL), compania naţională de transport al energiei electrice, au aprobat în adunarea generală din 22 iunie atât dividendul brut de 0,28 lei/acţiune, stabilit iniţial, cât şi cel suplimentar, de 0,59 lei, solicitat de acţionarul majoritar, statul român, prin Secretariatul General al Guvernului.

Astfel, dividendul total aferent anului trecut va fi de 0,87 lei/acţiune, respectiv un total de 63,7 milioane lei.

La preţul de tranzacţionare de la BVB, acest nivel asigură un randament de 3,4%.

Transelectrica a încheiat 2020 cu un profit contabil rămas dupa deducerea impozitului de 144 milioane lei, din care, după acoperirea rezervelor legale şi a altor rezerve, rămân de repartizat 43,9 milioane lei.

Secretariatul General al Guvernului (SGG) a transmis la finele lunii mai, în baza unui memorandum, ca reprezentanţii statului în AGA/CA-urile com­paniilor de stat şi regiile autonome să fie mandataţi să acţioneze pentru repartizarea a minimum 90% din profitul net realizat în 2020 sub formă de dividende.

De asemenea, acţionarii au aprobat şi descărcarea de gestiune a membrilor Directoratului si a membrilor Consiliului de Supraveghere pentru anul financiar 2020.

Pentru 2021, Transelectrica şi-a bugetat venituri de 2,3 miliarde de lei, similar cu nivelul din 2020 şi cheltuieli de 2,29 mld. lei, în creştere cu aproape 4%, ca urmare a majorării preţurilor de achiziţie pentru energia electrică, a cheltuielilor cu stocurile şi a necesarului estimat de servicii tehnologice de sistem, potrivit bugetului aprobat de acţionari în adunarea generală din 29 aprilie.


 

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.