Burse - Fonduri mutuale

„To do list“ pentru viitorul şef al ASF

Mişu Negriţoiu

Mişu Negriţoiu

Autor: Roxana Pricop

27.03.2014, 00:07 298

Rezolvarea situaţiei de la Astra, selecţia pe criterii profesioniste a personalului Autorităţii de Supraveghere Financiară (mulţi din angajaţi sunt numiţi pe criterii politice), ţinerea sub control a salariilor din instituţie (conducătorii şi-au dat prime de zeci de mii de euro în noiembrie şi decembrie) şi rezolvarea crizei de reputaţie în care se află acum Autoritatea sunt printre cele mai arzătoare probleme pe care le are de rezolvat viitorul preşedinte al ASF.

Premierul Victor Ponta l-a nominalizat ieri pe Mişu Negriţoiu, 63 de ani, preşedinte al ING Bank şi bancher cu experienţă, pentru funcţia de preşedinte al autorităţii responsabile de supravegherea pieţei de capital, a asigurărilor şi pensiilor private, o miză de 20 miliarde de euro pentru economie. Dacă Negriţoiu va obţine validarea în Parlament săptămâna viitoare, atunci el va prelua un scaun de care mulţi s-au ferit după ce fostul preşedinte Dan Ruşanu a fost arestat. El va fi responsabil de scoaterea la lumină a unor dosare grele ţinu­te mult timp ascunse de fostele comisii de supraveghere.

El va deveni astfel una dintre cele mai influente persoane de pe pieţele financiare. Va fi corespondentul lui Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, şi va prelua un loc în comitetul de supraveghere macroprudenţială a ţării. Negriţoiu a lucrat înainte de 1989 în comerţul exterior, pentru ca după '90 să fie primul preşedinte al Autorităţii Române pentru Investiţii Străine. El a fost ministrul reformei în guvernul Văcăroiu, consilier al preşedintelui Ion Iliescu şi senator PSD de Dolj pentru un an, pentru ca din 1997 să renunţe la administraţia publică şi să devină director al ING Bank. El a condus ING Bank din funcţia de director executiv până în 2012, iar în prezent deţine funcţia de preşedinte.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 27.03.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO