Caută doar în titlu
Burse - Fonduri mutuale

„Tesla“ din China, adică producătorul chinez de maşini electrice Nio Inc., apreciere de 25% în şedinţa de luni pe fondul unor vânzări peste aşteptări în iunie 2020

Acţiunile producătorului chinez de maşini electrice Nio Inc., cunoscut în cercurile de investitori şi ca „Tesla” din China, s-au apreciat cu până la 25% în prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii pe fondul unor vânzări peste aşteptări în iunie 2020.

Astfel, compania cu o capitalizare de 13,3 miliarde de dolari pe bursa de la New York, se află la a cincea şedinţă consecutivă de creştere a preţului acţiunilor, de la 7,23 dolari pe unitate la 11,7 dolari, cel din urmă fiind cel mai ridicat preţ din toamna anului 2018 încoace, noteză publicaţia MarketWatch.

Potrivit unor informaţii citate de DigiTimes şi preluate de MarketWatch, Nio Inc. a vândut aproximativ 3.740 de vehicule electrice în luna iunie, în creştere cu 179% faţă de aceeaşi lună a anului precedent. De la începutul anului 2020 acţiunile Nio Inc. s-au apreciat cu 133%, în timp ce Tesla a urcat cu 189%, iar indicele S&P 500 s-a depreciat cu 3,1%.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.