Burse - Fonduri mutuale

Termenul "maxime istorice" ajunge cuvant uzual la BVB in plina vara

11.07.2007, 17:59 25

Toti cei trei indici ai Bursei de Valori Bucuresti au atins ieri maxime istorice, in conditiile in care acest lucru a devenit o obisnuinta in ultima luna de tranzactionare.
Brokerii spun ca principalul motiv pentru aceste cresteri este intrarea fondurilor din afara, dar si faptul ca piata nu a mai intrat in vacanta care o caracteriza anii trecuti pe perioada verii. De altfel, lichiditatea a urcat ieri din nou la peste 15 milioane de euro intr-o piata dominata din nou de societatile de investitii financiare.
"Este o conjunctura buna pentru piata de capital autohtona, care vine sa confirme trendul ascendent al pietei. Nu am asistat in ultima perioada la scaderi sau corectii, iar contextul economic este unul bun pentru acest an", spune Razvan Pasol, directorul general al societatii de brokeraj Intercapital Invest.
Societatile de investitii financiare au ramas vedetele pietei si continua trendul ascendent. BET-FI, indicele acestora, a urcat in ultimele trei saptamani cu circa 10%, iar de la inceputul lui 2007 performanta acestuia este de 42%.
"Perceptia ca societatile de investitii financiare sunt subevaluate era prezenta in piata de mai mult timp, dar au fost si multe speculatii. Acum piata asteapta un imbold pe segmentul financiar", spune Razvan Pasol.
Indicele BET a avansat de la inceputul anului cu aproape 27%, in doar sase luni depasind cu 5 puncte procentuale performanta pe intreg anul 2006.
"Trecem printr-o perioada buna pentru piata de capital din Romania. Au mai fost ani buni pentru Bursa si ma gandesc acum la 2004 si prima jumatate a anului 2002, cand urcarile de preturi au fost chiar mai mari decat anul acesta. Lichiditatea insa este un record absolut", spune Razvan Pasol.
In 2004 profitul adus investitorilor care au ales sa investeasca pe indicele BET a fost de pesste 100%.

Actiunile Transelectrica (TEL) au crescut ieri cu 2,80%, pe fondul unei lichiditati de aproximativ 865.000 de euro (2,70 milioane de lei). Fostii proprietari de imobile care nu au putut fi despagubiti in natura si au optat pentru actiuni la compania Transelectrica vor putea sa vanda titlurile dupa o perioada de sase luni, pentru a nu influenta piata. Valoarea nominala a titlurilor este de 29,9 milioane de lei, iar valoarea de piata este de peste 140 de milioane de lei.

AcTiunile Bancii Transilvania (TLV) au crescut ieri cu 2,87%, pe fondul unor tranzactii in valoare de circa 1,06 milioane de euro (3,32 milioane de lei), ocupand locul cinci in topul rulajelor de la Bursa. Oferta de actiuni derulata de banca a fost subscrisa aproape in intregime de actionarii acesteia. Actionarii au subscris circa 387,5 milioane de actiuni la pretul de 0,35 lei/actiune, din totalul de 393,3 milioane de actiuni scoase la vanzare in cadrul majorarii de capital.

Actiunile Rompetrol Well Services (PTR) au crescut ieri cu 4,27%, pe fondul unor tranzactii in valoare de aproximativ 392.000 de euro (1,22 milioane de lei). Titlurile diviziei de servicii a grupului Rompetrol au crescut de peste trei ori de la inceputul anului, de la un pret de 0,7450 lei/actiune la inceputul lui ianuarie. In iunie, actiunile companiei au crescut cu 28,64%, iar in luna curenta cu 2,52%. Ultima tranzactie cu titlurile PTR s-a perfectat ieri la un pret de 2,44 lei/actiune.

Titlurile Bermas Suceava (BRM) au sarit ieri cu 14,86%, pe fondul unui rulaj de circa 150.000 de euro (470.000 de lei). Actiunile producatorului de bere au crescut de peste doua ori de la inceputul anului, de la un pret de 1,63 lei/actiune in prima sedinta din 2007. In iunie titlurile companiei au crescut cu 27,27%, in vreme ce luna iulie a adus o apreciere de 14,89% in prima saptamana de tranzactionare. Ultima tranzactie cu titlurile Bermas s-a perfectat la un pret de 4,02 lei/actiune.

Actiunile Electromagnetica BucureSti (ELMA) au pierdut ieri 2,24%, pe fondul unei lichiditati de 591.000 de euro (1,85 milioane de lei), reprezentand al treilea rulaj de pe piata RASDAQ. RASDAQ-C, principalul indice al pietei electronice, a crescut cu 2,01%, pana la un nivel de 5.521,36 puncte, pe fondul unor tranzactii totale de 9,43 milioane de euro (29,61 milioane de lei). Ultima tranzactie cu titlurile companiei s-a perfectat in sedinta de ieri la un pret de 2,18 lei/actiune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO