Burse - Fonduri mutuale

Teraplast convoacă acţionarii pe 25 iunie pentru a vota dividende de 226 mil. lei. Randament de aproape 16%

Teraplast convoacă acţionarii pe 25 iunie pentru a vota...

Autor: Cristina Bellu

21.05.2021, 10:38 999

TeraPlast Bistriţa (simbol bursier TRP), producător de materiale de construcţii controlat de omul de afaceri Dorel Goia, convoacă acţionarii în data de 25 iunie pentru a aproba propunerea de distribuire de dividende parţiale în valoare totală de 226 mil. lei.

Valoarea dividendului parţial brut este de 0,13% pe acţiune, potrivit convocatorului publicat vineri la BVB.

La preţul de tranzacţionare de vineri, randamentul unui dividend este de 15,8%, potrivit calculelor realizate de ZF. Propunerea pentru data estimată a plăţii dividendelor este 22 iulie 2021.

Tot pe 25 iunie, compania cere acordul acţionarilor şi pentru majorarea capitalului social cu 43,5 mil. lei, de la valoarea actuală de 174,3 mil. lei, la valoarea de 217,9 mil. lei, prin emisiunea a 435.799.880 actiuni noi, cu valoarea nominala de 0,10 lei/actiune, precum si stabilirea unui preţ in valoare de 0,44 lei pentru compensarea fracţiunilor de acţiuni rezultate în urma aplicării algoritmului şi rotunjirii rezultatelor la intregul inferior, conform prevederilor legale în vigoare.

“Majorarea capitalului social se va realiza prin încorporarea sumei de 43.579.988 lei, din profitul perioadei 1 ianuarie 2021 - 31 martie 2021. Actiunile nou emise nu vor modifica cotele de detinere ale actionarilor si se vor distribui gratuit tuturor actionarilor Societatii inscrisi in Registrul Actionarilor Societatii tinut de Depozitarul Central S.A. la data de înregistrare”, menţionează convocatorul companiei.

Reprezentanţii TeraPlast Bistriţa spun că majorarea de capital va susţine activitatea curentă a societatii. Fiecarui actionar inregistrat in Registrul Actionarilor Societatii la data de inregistrare i se va aloca 1 actiune gratuita la 4 actiuni detinute. 

Pe ordinea de zi a AGEA din 25 iunie mai apare şi aprobarea modificării Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 24 august 2020 prin care s-a aprobat răscumpărarea unui numar de maxim 5.500.000 acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 lei/acţiune la un preţ minim egal cu preţul de piaţa de la BVB din momentul efectuării achiziţiei şi un preţ maxim de 0,45 lei/actiune, în sensul majorarii pretului maxim de achizitie al actiunilor rascumparate,de la valoarea de 0,45 lei/actiune, la valoarea de 1,00 leu/actiune.

Acţiunile proprii răscumpărate de companie vor fi oferite către angajaţii şi membrii conducerii societăţilor din Grupul Teraplast, cu titlu gratuit, în cadrul unui program stock option plan.

Grupul TeraPlast a încheiat primul trimestru al anului 2021 cu un profit net consolidat de 200,6 mil. lei, faţă de 6,14 mil. lei în T1/2020, compus şi din 189,4 mil. lei reprezentând sume din vânzarea business-ului Steel. Profitul business-urilor care îşi vor continua activitatea în grup este de 11,7 mil. lei, de două ori mai mare faţă de rezultatul de 5,3 mil. lei de la 31 martie 2020, arată datele din raportul trimestrial publicat la Bursa de la Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO