Burse - Fonduri mutuale

TeraPlast Bistriţa vrea să disponibilizeze circa 8,9% din forţa de muncă

TeraPlast Bistriţa vrea să disponibilizeze circa 8,9%...

Autor: Tibi Oprea

12.05.2020, 00:00 568

TeraPlast Bistriţa (simbol bursier – TRP), cel mai mare producător român de materiale de construcţii, a anunţat luni la Bursă că, în urma evoluţiei cererii din luna aprilie şi a evaluării perspectivelor de evoluţie a acesteia în următoarea perioadă, managementul a întocmit un nou set de măsuri pentru alinierea costurilor cu personalul la noile volume de business, care include şi analiza unui plan de disponibilizări în cadrul TeraPlast SA care vizează circa 8,9% din forţa de muncă totală.

„Prin măsurile de reducere a costurilor vizăm toate zonele de activitate, inclusiv cele cu personalul, pentru a echilibra şi eficientiza raportul între costurile fixe şi evoluţia cererii în funcţie de specificul fiecărei companii. Din păcate, aceasta înseamnă inclusiv analizarea şi implementarea unui plan de disponibilizări. Doar acţionand proactiv la toate nivelurile putem răspunde presiunii economice actuale şi asigura sustenabilitatea în ceea ce priveşte businessul. Măsurile pe care le luăm se fac cu respectarea prevederilor legale, în urma consultărilor cu Sindicatul. Angajamentul faţă de comunitate şi acţionarii noştri este de a gestiona optim atât creşterea şi dezvoltarea afacerilor, cât şi crizele, pentru a maximiza valoarea companiei şi aportul adus comunităţii pe termen lung. Trebuie să ieşim din criza actuală întăriţi şi cu o situaţie economică care să ne permită să recuperăm în viitor locurile de muncă disponibilizate acum”, a declarat Alexandru Stânean, director general al Grupului TeraPlast. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO