Burse - Fonduri mutuale

Ştiri pe scurt - Burse - 20 august 2010

19.08.2010, 23:30 25

Popa merge înainte cu delistarea Avicola Braşov deşiCNVM se opune

Acţionarul majoritar al producătorului de carne de pasăreAvicola Braşov Ioan Popa a aprobat delistarea companiei de pe piaţaRASDAQ şi preţul de retragere pe care acţionarii care nu sunt deacord cu delistarea îl vor primi pentru acţiunile deţinute, de 3,03lei/acţiune. Preţul propus este cu 44% mai mare decât ultimacotaţie a acţiunilor pe Bursă, de 2,1 lei, şi evaluează compania la20,5 mil. lei (circa 5 mil. euro). Comisia Naţională a ValorilorMobiliare (CNVM) a decis la finele lunii iulie că operaţiunea nupoate fi realizată întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile delichiditate pentru retragerea de la tranzacţionare. CNVM i-a cerutde mai multe ori lui Ioan Popa, care deţine 70,82% din acţiunileAvicola Braşov, să înainteze documentaţia necesară derulăriiofertei publice de preluare obligatorie după ce a depăşit pragul de33% din acţiuni. Producătorul de carne de pasăre a avut în primulsemestru o cifră de afaceri de 47,4 mil. lei, în scădere cu 5% faţăde aceeaşi perioadă a anului trecut, şi un profit brut de 447.000de lei, în scădere cu 61%. Andrei Chirileasa

Miliardarul Mittal trebuie să decidă dacărecapitalizează şi combinatul de la Roman

Conducerea producătorului de ţevi din oţel Arcelor MittalTubular Products Roman (PTRO) a convocat Adunarea Generală aAcţionarilor pentru a decide dacă dizolvă compania sau îi vormajora capitalul social, după ce pierderile acumulate în ultimiitrei ani, de 427 mil. lei (peste 100 mil. euro), au redus puternicvaloarea capitalurilor proprii. În cazul în care acţionarii opteazăpentru majorarea capitalului, aceştia vor fi convocaţi la o datăulterioară pentru a decide câţi bani trebuie să aducă de acasă.Grupul ArcelorMittal, controlat de miliardarul indian LakshmiMittal, deţine 70% din acţiunile PTRO, în timp ce SIF Moldova are14%. Mittal a aprobat recent o infuzie de capital de aproape 400mil. lei (94 mil. euro), prin aport în numerar, la ArcelorMittalHunedoara, care se afla, de asemenea, în pericol de a fi dizolvatădin cauza problemelor financiare. Acţiunile PTRO se tranzacţionaumiercuri la preţul de 3,8 lei, capitalizarea companiei fiind de 55mil. lei (13 mil. euro). Andrei Chirileasa

Fondul STK şi-a îngheţat investiţiileimobiliare

Firma imobiliară STK Properties din Cluj-Napoca, deţinută defondul de investiţii STK Emergent, îşi diminuează capitalul socialcu 31 mil. lei, la 39 mil. lei, întrucât capitalul subscris nu afost vărsat integral. STK Emergent a decis anularea a 31 demilioane de acţiuni, cu valoarea nominală de un leu, potrivit unuianunţ al STK Properties citat de Mediafax. Investiţiile realizatede fondul STK Emergent în firma imobiliară reprezintă în prezentcirca jumătate din activul net al acestuia, de 75 mil. lei, restulfiind plasamente pe Bursă. La listarea fondului pe Bursă, în 2008,reprezentanţii fondului spuneau că STK properties va construi înCluj-Napoca un ansamblu imobiliar, alcătuit din locuinţe, birourişi spaţii comerciale, cu o valoare de piaţă de 50 mil. euro.Termenul de finalizare a lucrărilor era prevăzută pentru sfârşitulanului 2009. Administratorii firmei îşi propuneau listarea firmeidezvoltatoare la Bursa de Valori Bucureşti după încheiereainvestiţiei. Fondul de investiţii STK Emergent din Cluj-Napoca estelistat la Bursa de Valori Bucureşti, având o capitalizare de 30,5mil. lei (7,2 mil. euro). STK Emergent este administrat de STKFinancial, firmă deţinută de Nicolae Pascu. AndreiChirileasa

Tender le face cadou managerilor de la Prospecţiuniacţiuni de 110.000 de euro

Consiliul de Administraţie al companiei de prospecţiunigeologice Prospecţiuni Bucureşti (PRSN), controlată de omul deafaceri Ovidiu Tender (desen), a aprobat distribuirea celor 2,09milioane de acţiuni răscumpărate de companie în 2009 către 55 demanageri şi angajaţi ai companiei. Valoarea de piaţă a acţiunilor,pe care salariaţii le vor primi cu titlu gratuit, este de circa470.000 de lei (111.000 de euro). Directorul general al companiei,americanul Gehrig Schultz, va primi 237.000 de acţiuni, în valoarede 53.000 de lei (12.500 de euro), în timp ce alţi nouă membri dinconducere vor primi câte 140.000 de acţiuni pe care le pot vinde peBursă cu 31.500 de lei (7.400 de euro). Inginerii şi şefii deservicii vor primi câte 5.000 de acţiuni, în valoare de 1.125 delei (265 de euro). Acţiunile Prospecţiuni se tranzacţionau ieri lapreţul de 0,225 lei, capitalizarea companiei fiind de 161,5 mil.lei (38 mil. euro). Andrei Chirileasa

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO