Burse - Fonduri mutuale

Ştefan Vuza, preşedintele Chimcomplex Borzeşti, a mai cumpărat marţi acţiuni de 108.000 lei. Miercuri, principalul producător şi furnizor de substanţe chimice din regiune are un raliu de 29,5%

Ştefan Vuza, preşedintele Chimcomplex Borzeşti, a mai...

Autor: Tibi Oprea

21.04.2021, 13:15 421

Ştefan Vuza, preşedintele companiei chimice Chimcomplex, care a preluat în 2018 activele bune ale Oltchim, a cumpărat pe 20 aprilie 2021 acţiuni ale Chimcomplex de circa 108.260 lei prin intermediul mai multor tranzacţii la Bursa de la Bucureşti, potrivit unui raport publicat miercuri de companie.

Astfel, Vuza a achiziţionat 19.684 acţiuni la un preţ mediu de 5,5 lei pe unitate.

Lichiditatea pe emitent în şedinţa de marţi era de 362.392 de lei, ceea ce înseamnă că tranzacţiile speciale au reprezentat aproape o treime din rulajul total, arată calculele ZF.

Anterior, Ştefan Vuza a cumpărat pe 19 aprilie 2021 un număr de 65.900 de acţiuni CHOB la preţul mediu de 4,57 lei pe unitate, în valoare de circa 300.000 de lei.

Spre comparaţie, lichiditatea pe emitentul CHOB pe 19 aprilie a fost de circa 615.000 de lei, ceea ce înseamnă că jumătate a fost dată de tranzacţiile lui Vuza.

Miercuri, 21 aprilie, acţiunile CHOB înregistrau la ora redactării acestei ştiri un raliu de 29,5%, pe tranzacţii de 423.500 de lei, fiind pentru a treia şedinţă la rând cu apreciere de peste 29%, arată datele agregate de ZF de la BVB.

În ultima săptămână acţiunile CHOB au plus 125,7% pe tranzacţii de 1,4 mil. lei. Evoluţia a venit după ce compania a anunţat vineri că a finalizat un prim pas pentru listarea la Varşovia.

Chimcomplex Borzeşti Oneşti este principalul producător şi furnizor de substanţe chimice din regiune, specializat în polioli, clorosodice şi Oxo-Alcooli. În anul 2020 compania a înregistrat o cifră de afaceri de 1,2 mld. lei şi un profit net de circa 95 mil. lei.

De la începutul anului, acţiunile CHOB înregistrează un avans de 223,8%, pe fondul unor tranzacţii de 2,4 mil. lei, emitentul având 1,4 mld. lei capitalizare.

Chimcomplex este controlată în proporţie de 87,8% de CRC Alchemy Holding în timp ce statul român, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului deţine 9,2% din capitalul social, arată datele BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO