Burse - Fonduri mutuale

Soarta Rafo se decide la Adunarea Creditorilor

06.02.2007, 18:18 15

Rafinaria Rafo Onesti ar putea fi repornita dupa Adunarea Generala a Creditorilor din 20 februarie, data la care acestia vor decide daca datoria societatii va fi preluata de Calder-A International, membra a Petrochemical Holding din Austria, potrivit cotidianului Desteptarea din Bacau. Ministerul Finantelor Publice (MFP) ar urma sa stabileasca pana la intrunire valoarea creantei pe care o are de platit compania. MFP va angaja un evaluator independent pentru calculul datoriilor rafinariei din Onesti si ulterior va analiza propunerea firmei Calder-A International de achitare a restantelor pe care Rafo le are catre stat. Actionarii si conducerea rafinariei sustin ca datoria Rafo se ridica la 206 mil. dolari, suma neincluzand penalitati, in timp ce Fiscul este de parere ca Rafo are datorii de 250 mil. dolari, care includ penalitati de circa 100 mil. dolari. Rafo si-a incetat activitatea in luna iunie a anului trecut, dupa ce furnizorii societatii au refuzat prelungirea contractelor de livrare a materiilor prime.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO