Burse - Fonduri mutuale

Sipex, distribuitor de materiale şi finisaje pentru construcţii, îşi menţine cifra de afaceri în T1/2023 la 63 mil. lei. Profitul coboară însă de la 3,1 mil. lei la 133.000 lei. Acţiunile, minus 13%

Sipex, distribuitor de materiale şi finisaje pentru...

Autor: Eduard Ivanovici

17.05.2023, 11:12 212

Distribuitorul de materiale şi finisaje pentru construcţii Sipex Company (simbol bursier SPX), companie care a participat la construcţia stadioanelor Ghencea şi Giuleşti, a obţinut o cifră de afaceri de 63,1 milioane de lei în primele trei luni din an, aproape identică cu cea din T1/2022.

Profitul net a coborât cu 96%, de la 3,1 milioane de lei la 132.887 lei, arată raportul financiar al societăţii, publicat la Bursă înainte de deschiderea şedinţei de miercuri. Totodată, cheltuielile de exploatare au însumat 64,5 milioane de lei, plus 8% de la an la an.

„Rezultatul net a înregistrat o diminuare urmare a creşterii cheltuielilor operaţionale, în principal, al celor privind mărfurile, dar şi celor cu salarii sau utilităţi. În subsidiar, am majorat stocurile pe fondul creşterii nivelului de aprovizionare, aflat în strânsă legătură cu intensificarea activităţii de desfacere ”, scrie Sipex în raport.

La începutul sesiunii de tranzacţionare de astăzi, acţiunile SPX pierdeau 13,3%, pe un rulaj de 23.000 de lei. Astfel, capitalizarea companiei ajungea la 125,6 milioane de lei. Anul acesta, compania este pe plus cu 8,3%, pe tranzacţii de 663.000 de lei.

„2023 rămâne un an dificil pentru multe domenii de activitate, la care se adaugă în continuare o inflaţie în creştere. Atenţia deosebită a rămas pe menţinerea şi creşterea profitabilităţii activităţii în trimestrele următoare ale anului 2023, de asemenea urmărim să creştem marja brută a companiei. Din 26 mai vom începe plata dividendelor în valoare de 6 mil. lei”, adaugă reprezentanţii Sipex.

Compania a debutat la BVB în iunie anul trecut, fiind controlată în proporţie de 92% de fondatorul Constantin-Irinel Gheorghe.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO