SIF Transilvania începe sezonul raportărilor pentru rezultatele pe 2019 aferent societăţilor de investiţii financiare pe 19 februarie 2020, fiind urmată de SIF Oltenia pe 25 februarie, iar în ultima şedinţă din această lună va veni rândul SIF Banat-Crişana, SIF Moldova şi SIF Muntenia, arată datele ZF.
Aceste raportări sunt cele complete, care includ şi structura detaliată a investiţiilor, dar şi strategia pe care managementul societăţilor a avut-o în 2019, an în care profitabilitatea SIF-urile a urcat cu 130% la circa 720 mil. lei.
„Anul 2019 a fost unul foarte bun pentru SIF-uri, pe de o parte pe fondul aşteptărilor că se va renunţa la pragul de deţinere de 5%, iar pe de altă parte ca urmare a creşterii înregistrate de întreaga piaţă de capital.