Caută doar în titlu
Burse - Fonduri mutuale

​SIF Transilvania a propus acţionarilor introducerea unui prag de deţinere de 10% din capitalul social

Directoratul SIF Transilvania (SIF3) a convocat acţionarii pe 11 mai 2020 pentru a aproba, printre altele, introducerea unui prag de deţinere de 10% la societate, după ce anterior pragul de 5% a fost eliminat prin lege.

“(vi) alin. (7) al art. 9 se modifică şi va avea următorul conţinut: Orice persoană poate dobândi cu orice titlu sau poate deţine, singură ori împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat, astfel cum acţiunea concertată este definită de legislaţia în vigoare, acţiuni emise de societate, dar nu mai mult de 10% din capitalul social al acesteia”, se arată într-un raport la Bursă.

În decembrie 2019, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind reglementarea fondurilor de investiţii alternative (legea FIA), care prevede, printre altele, eliminarea pragului de deţinere de 5%, astfel că acţionarii SIF-urilor nu vor mai avea o limită de deţinere impusă de lege. Însă, ca şi în cazul SIF3, acţionarii pot stabili ei înşişi un prag.

Dacă propunerea va fi aprobată, aceasta va produce efecte începând cu data de 24 iulie 2020.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.