Burse - Fonduri mutuale

SIF Moldova raportează rezultat net de 17,2 mil. lei în primele nouă luni ale anului. Claudiu Doroş, CEO: În contextul pandemiei este de aşteptat ca, în continuare, să se înregistreze o volatilitate ridicată a cotaţiilor pe BVB

Claudiu Doroş, CEO SIF Moldova

Claudiu Doroş, CEO SIF Moldova

Autor: Cristina Bellu

16.11.2020, 14:49 214

SIF Moldova (SIF2), cu deţineri semnificative la companii reprezentative de la BVB precum Banca Transilvania, Romgaz, Aerostar sau Transgaz, a raportat pentru primele nouă luni din 2020 un rezultat net de 17,2 mil. lei, în scădere faţă de valoarea de 160,3 mil. lei obţinută în perioada similară a anului trecut.

Datele furnizate de raportul fianciar al SIF2 arată că rezultatul net obţinut în perioada ianuarie-septembrie 2020 a fost determinat de câştigul de 36,5 mil. lei realizat din vânzarea unor active şi de pierderea de 19,3 mil. lei determinată de reevaluarea activelor financiare la valoarea justă, în suma de 42 mil. lei, în contextul efectului nefavorabil generat de criza sanitară asupra pieţelor financiare.

“În contextul pandemiei de COVID 19 este de aşteptat ca, în continuare, pe parcursul anului 2020, să se înregistreze o volatilitate ridicată a cotaţiilor pe Bursa de Valori Bucureşti, piaţa pe care este expus în mare parte portofoliul SIF Moldova. Societatea nu estimează dificultăţi în onorarea angajamentelor faţă de acţionari şi a obligaţiilor faţă de terţi, disponibilul de lichiditati prezente şi viitoare fiind în linie cu limitele impuse de reglementări şi suficient pentru a acoperi plăţile curente pe toată durata anului, programele investiţionale şi distribuţia de dividente. În acest context, strategia investiţională activă robustă şi diferenţiată pe portofoliile administrate a fost validată ca optimă”, spune Claudiu Doroş, CEO SIF Moldova.

Începând cu 2018, SIF Moldova menţionează rezultatul net ca indicator al performanţei societăţii incluzând alături de profit sau pierdere şi câştigul realizat din vânzarea activelor.

În acest moment, rezultatul net reprezintă 44% din ţinta fixată în BVC 2020, aprobat de acţionari, în timp ce investiţiile în valori mobiliare realizate în primele nouă luni ale anului au atins valoarea de 101 mil. lei, reprezentând 96% din ţinta aprobată pentru anul 2020.

În ceea ce priveşte structura portofoliului SIF2, raportat la valoarea totală a activelor administrate, portofoliul de acţiuni cotate deţine ponderea principală, de 72,4%, în timp ce ponderea acţiunilor necotate este de 9,7%. Se menţin ca sectoare principale în structura portofoliului, sectorul financiar 45,9% şi sectorul energetic 16,3% raportat la valoarea totală a activelor.

La 30 septembrie, valoarea totală a activelor administrate a fost de 2,05 mld. lei, în timp ce valoarea unitară a activului net (VUAN) a fost de 1,94 lei. Preţul actiunii SIF2 la finalul trimestrului trei a fost de 1,28 lei, ceea ce a condus la un discount pret SIF2/VUAN de 34%.

De la începutul anului, acţiunile SIF2 s-au depreciat cu 26% pe un rulaj de 89 mil. lei, emitentul ajungând la 1,1 mld. lei capitalizare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO