Burse - Fonduri mutuale

Semne rele în apropierea rezultatelor Petrom: producţia este mai mică, iar vânzările de gaze şi energie au un minus de 22% în T3

La trei săptămâni distanţă de publicarea rezultatelor financiare pentru al treilea trimestru, Petrom, cea mai mare companie din România, raportează o prăbuşire a vânzărilor de energie şi gaze cu 22%.

Evoluţia acestui segment este unul dintre factorii care au dus la demisia, cu doi ani mai devreme faţă de expirarea mandatului, a lui Gerhard Roiss, şeful OMV, acţionarul majoritar al Petrom.

Astfel, potrivit datelor publicate ieri de grupul austriac OMV, vânzările de energie şi gaze ale Petrom în cel de-al treilea trimestru al anului au fost de 8,68 TWh, cu 22% mai reduse faţă de perioada similară a anului trecut.

„Contextul de piaţă pe sectorul de gaze şi energie rămâne provocator“, se arată în raportul publicat ieri de grupul austriac. Atât Petrom, cât şi OMV îşi vor publica rezultatele pentru al treilea tri­mes­tru al anului pe 6 noiembrie. În do­cu­ment se arată că atât vânzările, cât şi marjele obţinute de Petrom pe seg­men­tul de gaze şi energie au fost în scădere.
 

Ce s-a întâmplat în S1

Potrivit raportului financiar pe primul semestru publicat de Petrom, compania a vândut în primele şase luni ale anului cu 11% mai puţine gaze, în con­textul în care consumul la nivelul întregii pieţe s-a contractat cu 5%.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.