Caută doar în titlu
Burse - Fonduri mutuale

Şedinţă plină de euforie marţi la BVB: tranzacţii de 20 mil. euro şi avans de 1,7% pentru BET

Bursa de la Bucureşti a urcat în sesiunea de marţi cu 1,7%, respectiv a doua cea mai bună dinamică din ultimele cinci luni, în principal pe fondul aprecierii acţiunilor Sphera Group (plus 5,6%), Romgaz (plus 3,4%) şi Banca Transilvania (plus 2,80%), potrivit datelor agregate de ZF de la BVB. La polul opus, acţiunile Conpet Ploieşti au scăzut cu 1,05%, cele ale Transgaz s-au depreciat cu 1,03%, iar titlurile Digi au avut o scădere de 0,92%.

Din rândul celor 17 emitenţi din prima ligă bursieră, patru au înregistrat scăderi, trei au rămas la acelaşi preţuri cu cele din sesiunea precedentă, în timp ce restul au figurat cu scăderi. Rulajul total cu acţiuni s-a ridicat la 100 de milioane de lei (20,5 mil. euro), cu 35,6 mil. lei peste media acestui an şi în creştere cu 120% faţă de şedinţa precedentă.

Cele mai tranzacţionate acţiuni au fost Banca Transilvania (21,6 mil. lei), Romgaz (11,8 mil. lei) şi OMV Petrom (11,8 mil. lei), care au asigurat 45,2% din lichiditatea totală, arată calculele ZF. Indicele principal BET înregistrează un avans de 9,6% în luna noiembrie (până la 24.11.2020), unul dintre cele mai ridicate din punct de vedere istoric pentru această lună.
 

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.