Burse - Fonduri mutuale

Secretar de stat: România ar putea obţine într-un an-doi statutul de piaţă emergentă de capital

Sorin Naş

Sorin Naş

Autor: Vasile Măgrădean

01.03.2019, 00:05 586

Ministerul pentru Mediul de Afaceri şi Bursa de Valori Bucureşti (BVB) speră ca într-un an sau doi România să obţină statutul de piaţă emergentă de capital, ceea ce ar duce la atragerea de investiţii străine de 30 de ori mai mari decât în prezent.

Secretarul de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Sorin Naş, a declarat joi, la Cluj-Napoca, la un workshop organizat împreună cu Bursa de Valori Bucureşti, că BVB are în prezent statut de piaţă de frontieră, iar la sfârşitul anului ar putea intra într-o perioadă de analiză şi supraveghere premergătoare acordării statutului de piaţă emergentă de capital.

„Statutul de piaţă emergentă de capital nu se obţine nici prin iniţiativă legislativă, nici prin decret prezidenţial, ci trebuie îndeplinite nişte condiţii de vizibilitate, de mărime a pieţei de capital, a numărului companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), de volumul de tranzacţii ca număr de acţiuni şi ca valoare, de numărul de conturi individuale des­chise. BVB are, în pre­zent, statut de piaţă de fron­tieră, iar în urma anali­zelor instituţiilor in­ter­na­ţionale s-a stabilit pentru sfârşitul acestui an posibilitatea de a intra într-o perioadă de analiză premergătoare, de supra­veghere, în care să fie analizate toate aspec­tele care concură la acordarea statutului de piaţă emer­gentă de capital. Probabil, într-un an sau doi, depinde cum ne mişcăm, România ar putea dobândi statutul de piaţă emergentă de capital”, a spus Naş.

Potrivit acestuia, pentru obţinerea statutului de piaţă emergentă de capital, guvernanţii trebuie să vină cu iniţiative legislative şi programe care să stimuleze dezvoltarea numărului de companii listate la BVB.

„Printre măsurile luate se numără reducerea impozitului pe profitul din acţiuni, soluţii pentru diminuarea condiţiilor de listare pe piaţa AeRO, care se adresează companiilor mai mici şi care au reţineri să se listeze pe piaţa principală, alte iniţiative legislative prin care să motivăm companiile să se listeze, indiferent dacă sunt private sau de stat. Acţiunile pe care Ministerul pentru Mediul de Afaceri le ia împreună cu BVB au ca ţintă îndeplinirea condiţiilor de către piaţa de capital din România pentru obţinerea statutului de piaţă emergentă”, a explicat secretarul de stat.

Sorin Naş a precizat că dobândirea statutului de piaţă emergentă de capital duce la atragerea de investiţii străine de 30 de ori mai mari decât în prezent, ceea ce înseamnă lichidizare, promovarea bursei şi a pieţei de capital.

”Se va putea crea, astfel, acea clasă de mijloc de care se tot vorbeşte. Sunt patru instituţii internaţionale care acordă acest statut iar votul final este dat de investitorii instituţionali”, a conchis Naş.

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi Bursa de Valori Bucureşti organizează, joi, la Cluj-Napoca, workshop-ul „Investeşte pentru viitor!”, primul la nivel naţional, care are rolul de a propune mediului de afaceri şi antreprenorilor mecanismele bursiere dedicate dezvoltării afacerilor acestora. Până la sfârşitul anului vor mai fi organizate evenimente similare la Ploieşti, Braşov, Iaşi, Constanţa, Craiova, Târgu Mureş, Timişoara şi Bucureşti.

Vasile Magradean, vasile.magradean@mediafax.ro

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO