Burse - Fonduri mutuale

​Saudi Aramco, cea mai mare listare din istorie, la a patra şedinţă consecutivă de creştere: de la listare acţiunile au un avans de 17,8%

​Saudi Aramco, cea mai mare listare din istorie, la a...

Autor: Tibi Oprea

16.12.2019, 16:28 285

Acţiunile Saudi Aramco (simbol bursier – 2222), cea mai valoroasă companie din lume listată la bursă, s-au apreciat luni pe Bursa de la Tadawul cu 1,6% în timpul şedinţei de tranzacţionare, înregistrând a patra sesiune consecutivă de creşteri.

În prima zi de tranzacţionare, acţiunile Saudi Aramco au crescut cu 10%, astfel că de la listare gigantul petrolier s-a apreciat cu circa 17,8% pe bursă, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Investing.com. Astfel, emitentul a ajuns la o capitalizare de 7,36 trilioane de riali saudiţi (1,76 trilioane de euro).

În urma listării, prin care Aramco a strâns de la investitori 25,6 miliarde de dolari, compania a fost evaluată la 1,7 trilioane de dolari, adică de circa opt ori cât produce economia românească într-un an.

Prinţul Arabiei Saudite Mo­hammad bin Salman ţinteşte o capitalizare de piaţă de 2 trilioane de dolari pentru Saudi Aramco, în contextul strategiei Vision 2030, prin care ţara urmăreşte să diversifice economia saudită, care momentan este dependentă de petrol.

Listarea Saudi Aramco este cea mai mare din istorie, însă emitentul are şi unul dintre cele mai mici free float-uri, adică acţiuni disponibile la liber la tranzacţionare, de 1,5%. Spre comparaţie, Apple, a doua cea mai valoroasă companie din lume listată la bursă, are un flee float de 88%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO