Caută doar în titlu
Burse - Fonduri mutuale

SafeTech Innovations continuă seria de creşteri la bursă: acţiunile urcă marţi cu peste 17%, pe tranzacţii de 3,2 mil. lei, cel mai ridicat rulaj de la BVB

Acţiunile SafeTech Innovations (simbol bursier SAFE), companie românească de securitate cibernetică, se apreciau marţi la ora redactării acestei ştiri (13.00) cu 17,3%, ajungând la preţul de 36,6 lei pe unitate, arată datele BVB.

Tranzacţiile cu acţiuni SAFE erau de 3,2 milioane de lei, respectiv cel mai ridicat rulaj al unei companii de la BVB, peste cel al unor companii din prima ligă bursieră precum Banca Transilvania, Nuclearelectrica Electrica sau TeraPlast, potrivit datelor agregate de ZF.

Avansul SafeTech de marţi vine după ce în şedinţa de luni acţiunile SAFE au atins limita superioară de variaţie a preţului de 30% impusă de operatorul bursier, încheind şedinţa la un preţ de 31,2 lei pe unitate.

Anterior, SafeTech a crescut în prima şedinţă de tranzacţionare la BVB, cea din 29 ianuarie, cu 500% faţă de preţul de 4 lei din plasamentul privat.

Cu o lichiditate de 8,8 mil. lei în prima zi, record în rândul tuturor listărilor antreprenoriale de pe AeRO, şi cu explozie de 500% a preţului faţă de plasamentul privat încheiat în toamna anului 2020, fiind de asemenea un record, intrarea la tranzacţionare a primei companii de securitate cibernetică la bursa de la Bucureşti poate fi catalogată ca fiind un succes.

SafeTech a venit la bursă cu o capitalizare anticipată de 12,5 milioane de lei. Spre comparaţie, la închiderea sesiunii din 1 februarie, compania avea o valoare bursieră de 97,5 milioane de lei, în creştere cu 680% sau de aproape opt ori mai mare, potrivit calculelor realizate de ZF.

SafeTech Innovations este deţinută în proporţie de 40% de Victor Gânsac (CEO) şi în proporţie de 40% de Paul Rusu (CFO), în timp ce 17% din acţiuni sunt deţinute de investitori de retail, iar aproape 3% se află în portofoliul Bittnet.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.