Burse - Fonduri mutuale

Rusii de la Alro s-au prabusit pe bursa de la Londra

Rusii de la Alro s-au prabusit pe bursa de la Londra
05.01.2009, 18:51 46

Valoarea de piata a Vimetco, proprietarul combinatului Alro Slatina (ALR), este de circa noua ori mai mica decat a producatorului autohton de aluminiu pe care-l controleaza, dupa ce actiunile Vimetco s-au prabusit cu 98% in doar cateva luni ale anului trecut, din iunie si pana in noiembrie.

La ultimul pret de tranzactionare, de 0,16 dolari, capitalizarea Vimetco este de 35 mil. dolari, fata de 316 mil. dolari (900 mil. lei), cat este valoarea de piata a Alro Slatina, companie la care grupul olandez detine circa 88% din actiuni.
Titlurile Alro Slatina s-au depreciat de asemenea semnificativ pe parcursul anului trecut, respectiv cu 85%, pe fondul crizei financiare internationale, care a afectat puternic consumul la nivel mondial.
Grupul olandez, controlat de omul de afaceri rus Vitali Macitschi, detine unitati de productie si prelucrare a aluminiului in Romania si China.
Vimetco a recomandat managementului Alro sa reduca cu 50% productia din Romania si sa disponibilizeze 1.200 de salariati, concomitent cu alte masuri de diminuare a costurilor, pe fondul conditiilor nefavorabile de pe piata.
Cererea scazuta la nivel international a facut ca in ultima jumatate de an, pretul aluminiului pe Bursa de Marfuri din Londra sa se reduca cu circa 50%, de la 3.300 dolari/tona, pretul maxim atins in iulie, la aproximativ 1.500 de dolari in acest moment.
La finele anului trecut, conducerea Alro ar fi trebuit sa ia o decizie de implementare a masurilor propuse de actionarul majoritar, insa aceasta a cerut reexaminarea nivelului productiei si a numarului de angajati pentru 2009.
Concomitent, managementul producatorului de aluminiu intentioneaza sa ceara ajutor statului roman, sub forma unui imprumut guvernamental, pentru a evita disponibilizarea a jumatate din angajati.
Liderul sindical al companiei, Constantin Popescu, a declarat la finele anului trecut ca peste 1.800 din cei 3.500 de salariati ai fabricii de aluminiu Alro Slatina vor fi disponibilizati, iar 50% din halele de productie vor fi inchise, urmand ca din luna martie 2009 sa fie inchise si celelalte hale.
Cu putin timp inainte de anul nou a fost anuntata demisia directorului general al Vimetco, Christian Wust, care ocupa totodata si pozitia de membru in consiliul de administratie al Alro, in locul lui fiind numit temporar Pierre Baillot, actual presedintele al consiliului de administratie al Vimetco.
"Demisia CEO-ului Vimetco este probabil doar partea vizibila a acestei situatii grave in care se afla compania. Valoarea Vimetco poate fi mai mica decat valoarea activului detinut - actiunile Alro - datorita unui grad de indatorare foarte ridicat. Nu cred ca preturile Vimetco si cele ale principalei companii detinute, Alro, se vor echilibra in perioada urmatoare. Cred ca Vimetco este doar o investitie in producatorii de aluminiu cu un efect de levier urias si care s-a dovedit, evident, neperformanta", spune Andrei Anghel, analist la societatea de brokeraj Confident Invest.
El spune ca situatia nu este una asa de paradoxala daca, spre exemplu, compania mama intampina difficultati in achitarea ratelor la imprumuturile scadente, situatie care a inceput sa fie tot mai des intalnita si la noi in ultimul timp din cauza crizei de pe piata financiara.
"Valoarea companiei falimentare este cu siguranta mai mica decat a activului detinut", a conchis Anghel.
La jumatatea lui 2008, datoriile la nivel consolidat ale Vimetco erau de 1,8 mld. de dolari. In luna iunie a anului trecut, compania a luat un credit de 250 mil. dolari de la actionarul majoritar Vi Holding (fost Romal Holding) cu scadenta in 2013.
Veniturile consolidate ale Vimetco s-au dublat in primul semestru, la 950 de milioane de dolari, datorita integrarii rezultatelor financiare ale operatiunilor din China preluate anul trecut. Profitul net al grupului a crescut cu 43%, de la 89 de milioane de dolari la 127 de milioane de dolari.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO