Burse - Fonduri mutuale

Rusii de la Alro au salvat profitul numai prin hedging in primul semestru

Rusii de la Alro au salvat profitul numai prin hedging in primul semestru
17.08.2009, 19:32 60

Astfel, compania a raportat in primele sase luni din 2009 o pierdere din activitatea curenta de 20,4 milioane de lei (4,8 mil. euro), fata de un profit de 261,8 milioane de lei (71,3 milioane de euro) in intervalul similar din anul precedent. Totusi, rezultatul pozitiv inregistrat pe partea financiara, de 55,7 milioane de lei, a readus compania pe profit la jumatatea anului, ca urmare a influentei pozitive venite din contractele de hedging incheiate de Alro pe cotatia aluminiului.

Pierderea de pe partea din exploatare a fost cauzata in cea mai mare parte de scaderea drastica a pretului de vanzare al aluminiului, de la un nivel mediu de 2.836 dolari/tona in primele sase luni din 2008 la 1.423 dolari/tona in acelasi interval din acest an.

La inceputul anului 2008, pretul aluminiului a urcat vertiginos pe bursele de marfuri, ca urmare a intrarilor speculative ale investitorilor pe fondul temerilor acestora cu privire la criza internationala, pentru ca mai apoi sa inregistreze o cadere dramatica.

Compania si-a fixat anul trecut un pret de peste 3.100 de dolari pe tona prin contracte de tip swap incheiate, pret mult superior celui inregistrat in acest an pe bursele internationale de marfuri.

Alro a obtinut un profit financiar de 97 de milioane de lei (23 mil. euro) in primul semestru, pentru ca s-a protejat de scaderea pretului aluminiului, dar a pierdut circa 25 de milioane de lei (5,9 mil. euro) din influente nefavorabile ale cursului de schimb valutar.

Chiar si in aceste conditii, Alro a realizat in primul semestru un profit net de 35 de milioane de lei (8,4 milioane de euro), in scadere cu 84% fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand a consemnat un castig net de 218,9 milioane de lei (aproape 60 mil. euro).

Recent, cotatia aluminiului a urcat semnificativ pe Bursa din Londra, pretul ajungand in jurul nivelului de 2.000 dolari/tona, cu 40% peste media din primele sase luni ale anului, numai in ultima luna de zile pretul aluminiului apreciindu-se cu circa 30%.

Avansul cotatiei este vazut de conducerea societatii ca un semn al revenirii cererii de pe piata.

"In momentul de fata, remarcam usoare semne de redresare a pietei, iar daca nu apar situatii neprevazute in viitor, aceasta redresare progresiva ar putea sa continue. Ramanem increzatori ca strategia noastra ne va ajuta, in continuare, in abordarea contextului economic actual si sa beneficiem de cresterea cererii, in momentul in care piata isi va reveni", a declarat Marian Nastase, vicepresedintele companiei.

El nu a dorit sa ofere mai multe informatii cu privire la contractele de hedging incheiate de societate.

Afacerile Alro Slatina s-au diminuat in primul semestru cu 28%, la 718 milioane de lei (170 mil. euro).

Alro a continuat sa lucreze la 75% din capacitate si in prima parte a anului, masura luata in toamna lui 2008, dupa ce preturile de pe piata si cererea de aluminiu au inregistrat o scadere puternica.

Masurile de reorganizare au vizat si reducerea numarului de angajati ai Alro Slatina cu 828, respectiv 21% din totalul personalului de la inceputul acestui an.

Vanzarile de aluminiu primar realizate de Alro in primul semestru s-au ridicat la 115.400 de tone, reprezentand 43% din vanzarile de pe parcursul anului trecut.

 

Combinatele care nu s-au protejat au raportat pierderi de 54 mil. euro

Scaderea nu este insa la fel de dramatica ca aceea inregistrata de alte combinate metalurgice si siderurgice din tara, precum cele ale rusilor de la Mechel si TMK sau ale indienilor de la ArcelorMittal.

Combinatele care nu s-au protejat de pretul in scadere al preturilor de vanzare la otel si tevi au inregistrat in primul semestru pierderi record.

Astfel, Mechel Targoviste (COS) a trecut in primele sase luni pe pierderi, cu un rezultat negativ de 73 de milioane de lei, de la un profit net de 65,7 milioane de lei in perioada similara din 2008. In aceeasi perioada, combinatul ArcelorMittal de la Roman si-a triplat pierderile, care au ajuns la 118,7 mil. lei, iar cel de la Iasi din acelasi grup a trecut pe pierdere cu 24,7 mil. lei.

Artrom Slatina, care produce tevi din otel, a trecut de asemenea pe pierdere dupa primele sase luni, cu un rezultat negativ de 12,2 mil. lei.

Pretul actiunilor Alro Slatina s-a apreciat in acest an cu 59%, peste media pietei din aceasta perioada. Ieri, aceste titluri se tranzactionau la un pret de 1,85 lei/actiune, cu 8% sub cel de referinta.

La acest nivel, capitalizarea companiei este de circa 300 mil. euro. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO