Burse - Fonduri mutuale

Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriilor Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, trebuie să îşi diminueze capitalul social cu până la 3 miliarde lei, pentru a echilibra raportul dintre valoarea activului net şi capital social. Compania convoacă acţionarii, printre care kazahii de la KMG şi statul român, pentru a alege din 6 opţiuni

Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriilor Petromidia...

Autor: Roxana Rosu

01.07.2021, 10:48 457

Consiliul de Administraţie al Rompetrol Rafinare, parte a grupului kazah KMG International, a convocat adunare generală a acţionarilor, în data de 6 august, pentru a aproba reducerea capitalului social cu sume cuprinse între 229 milioane lei şi 3,07 miliarde lei, potrivit celor şase variante propuse, în condiţiile în care activul net al societăţii este evaluat la mai puţin de jumătate din capitalul social subscris.

Potrivit Legii Societăţilor, atunci când activul net al unei societăţi se diminuează la mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social, consiliul de administraţie are obligaţia de a convoca de îndată adunarea generală extraordinară pentru a decide dacă societatea trebuie dizolvată. Pentru a evita această situaţie, compania are la dispoziţie o serie de măsuri, inclusiv reducerea capitalul social.

Potrivit convocatorului publicat la BVB, pe ordinea de zi a AGEA se află şi stabilirea datei de 31 decembrie 2021 ca termen până la care Rompetrol Rafinare trebuie să adopte toate măsurile legale pentru remedierea situaţiei activului net faţă de valoarea capitalului social.

Compania are un capital social de 4,4 miliarde lei.

Principalii acţionari ai Rompetrol Rafinare sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).

Cele şase opţiuni propuse acţionarilor sunt:

  • Aprobarea reducerii capitalului social al Societatii cu suma de 3.075.000.000 lei astfel incat valoarea contabila a actiunilor Rompetrol Rafinare la 31 decembrie 2020 sa fie egala cu valoarea nominala a acestora.
  • Aprobarea reducerii capitalului social al Societatii cu suma de 1.755.000.000 lei astfel incat la 31 decembrie 2020 valoarea contabila a actiunilor Rompetrol Rafinare sa fie  egala cu valoarea nominala a acestora.
  • Aprobarea reducerii capitalului social al Societatii cu suma de 229.000.000 lei astfel incat la 31 decembrie 2021 valoarea contabila a actiunii Rompetrol Rafinare sa fie egala cu 50% din valoarea nominala a actiunii.
  • Aprobarea reducerii capitalului social al Societatii cu suma de 1.179.000.000 lei astfel incat la 31 decembrie 2021 valoarea contabila a actiunii Rompetrol Rafinare sa fie egala cu 65% din valoarea nominala a actiunii.
  • Aprobarea reducerii capitalului social al Societatii cu suma de 2.207.000.000 lei astfel incat la 31 decembrie 2020 valoarea contabila a actiunii Rompetrol Rafinare sa fie  egala cu valoarea nominala a actiunii.
  •  Aprobarea reducerii capitalului social al Societatii cu suma de 1.379.000.000 lei astfel incat la 31 decembrie 2021 valoarea contabila a actiunii Rompetrol Rafinare sa fie egala cu 50% din valoarea nominala a actiunii.

Compania are o capitalizare de 2,2 miliarde, fiind una dintre cele mai mari companii listate, dar cu un free float scăzut. De la începutul anului 2021 acţiunile RRC s-au apreciat cu 15% pe tranzacţii de 848.009 de lei.

Rompetrol Rafinare, care administrează rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, a raportat pentru primul trimestru din 2021 afaceri de 1 miliard de dolari, în creştere cu 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe de altă parte, compania şi-a redus pierderile de la 88 mil. dolari la 14,7 mil. dolari.


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO