Burse - Fonduri mutuale

Romgaz a plătit peste 45 mil. euro pentru taxele speciale, dar gazul mai scump i-a urcat profitul cu 40% în primul semestru

Romgaz a plătit peste 45 mil. euro pentru taxele...

Autor: Roxana Petrescu

13.08.2014, 00:08 509

Romgaz Mediaş (SNG), cel mai mare producător de gaze naturale din România, a înregistrat în primul semestru al anului o creştere marginală a cantităţilor extrase, aceasta fiind una dintre cele mai importante realizări ale companiei ţinând cont de tradiţia de peste 100 de ani a extracţiei de gaze din România.

„Producţia înregistrată în primul semestru al anului 2014 a confirmat procesul de stabilizare a pro­ducţiei, aceasta înre­gistrând o valoare de 2,8 miliarde de metri cubi, 100,11% comparativ cu producţia din semestrul I din 2013“, se arată în raportul pentru primele şase luni din 2014, publicat de companie la începutul acestei săptămâni.

Potrivit unor date transmise anterior, în perioada 2008-2012 declinul producţiei a fost mult diminuat com­parativ cu perioada 2003-2008.

Astfel, dacă în perioada 2003-2008 declinul mediu a fost de 3,3%, în intervalul 2008-2012 procentul a fost redus până la 0,8%.

Investiţii mai mari

Stabilizarea producţiei din primul semestru se suprapune şi peste o periodă în care investiţiile companiei s-au intensificat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO