Burse - Fonduri mutuale

„Românul în loc să bage banii pe bursă preferă să dea avans 20.000 de euro la un «ML»“

„Românul în loc să bage banii pe bursă preferă să dea avans 20.000 de euro la un «ML»“

Octavian Bădes­cu

Autor: Adrian Cojocar

03.08.2012, 00:07 8182

Antreprenorul Octavian Bă­des­cu, care la 36 de ani deţine mai multe businessuri şi un portofoliu de câteva sute de mii de euro pe bursa românească şi pe cea americană, spune că românii nu sunt înclinaţi să gândească pe termen lung şi preferă să-şi cumpere maşini scumpe decât să investească.

"Am călătorit prin ţările din fosta Iugoslavie şi Bulgaria cu una dintre afaceri şi am mers foarte mult prin Balcani. Dacă te duci prin zone rurale, vezi acolo case din cărămidă care nu sunt tencuite pe afară, sunt săraci şi nu au bani, dar îngrijite şi în faţa casei este un Yugo (un fel de Fiat sau Trabant). La noi vezi câte o cocioabă dărăpănată din chirpici, dar la poartă au BMW. Asta spune foarte multe despre natura poporului. Românul preferă să dea avans de 20.000 de euro la un ML (Mercedes Benz ML - n.red.) în loc să bage banii aceia pe bursă şi să-şi ia un Ford la mâna a doua. Românii nu sunt înclinaţi către economisire şi a gândi pe termen lung. Investiţiile la bursă nu le vede nimeni, ML-ul îl vede", este de părere Bă­descu. El se arată totodată surprins de numărul mic de investitori de pe bursa românească, în jur de 3.000 care tranzacţionează într-o lună.

Octavian Bădescu este proprietarul companiei de curierat Sameday Courier, cu afaceri de 1,5 milioane de euro. El mai deţine afaceri în distribuţia de pliante prin Field Expert, cercetare de piaţă (Retailplus Eastern Europe la care deţine un pachet de 16%), în comerţul online cu cadouri (Gift Express) şi mai deţine un magazin online pentru flori (Expert Flowers).

Citiţi materialul integral pe www.zfcorporate.ro

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO