Burse - Fonduri mutuale

Revenirea consumului de energie nu s-a văzut în bilanţurile companiilor

Foto: Victor Ciupuliga

Foto: Victor Ciupuliga

Autor: Roxana Pricop

17.11.2014, 00:07 368

Cele mai mari companii de producţie şi distribuţie a energiei, listate la bursă, au încheiat al treilea trimestru cu venituri în scădere, deşi consumul de energie şi-a revenit în acest interval până la un plus de 0,5%.

Electrica (simbol bursier EL), cel mai mare jucător din sectorul dis­tri­buţiei şi furnizării de energie electrică, şi-a redus ritmul de scădere a veni­turilor în trimestrul al treilea, până la un minus de 7%. Veniturile companiei au fost de 1,158 mld. lei în trimestrul al treilea.

Nuclearelectrica (SNN), companie care produce 20% din necesarul de energie, a raportat un minus de 5% la venituri până la 471 milioane de lei (107 milioane de euro). Doar Transelectrica (TEL), operatorul reţelei de transport al energiei, şi-a accelerat creşterea profitului în trimestrul al treilea, rapor­tând un avans de 166%, până la 76,7 mi­lioane de lei (17,4 milioane de euro), susţinut de majorarea tarifelor de transport al energiei.

Veniturile companiei au urcat cu 10% până la 634 mil. lei (144 mil. euro) în trimestrul al treilea.

După primele nouă luni din an, transportatorul de energie a raportat un profit net de 303 milioane de lei (68 de milioane de euro), rezultat mai mult decât dublu faţă de cel din perioada similară a anului trecut, fiind susţinut de două majorări succesive ale tarifului de transport.

Citiţi în continuare pe ZF Corporate:

- detalii despre rezultatele financiare ale companiilor din energie, Electrica, Transelectrica, Nuclearelectrica

- ce spune Toni Teau, directorul general al Transelectrica, despre tarife şi încasări

- opinia analiştilor firmei de brokeraj Swiss Capital despre veniturile înregistrate de Transelectrica

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO