Burse - Fonduri mutuale

Retailerul de materiale şi accesorii pentru mobilier MAM Bricolaj cheamă acţionarii să aprobe acordarea a 4 acţiuni gratuite la 1 deţinută prin majorare de capital social cu 677.200 lei

MAM Bricolaj (simbol bursier MAM), furnizor de materiale şi accesorii pentru mobilier controlat de familia Găvan, a convocat acţionarii în data de 22 aprilie pentru a aproba acordarea a 4 acţiuni gratuite la 1 deţinută prin majorare de capital social cu 677.200 lei din profitul repartizat aferent pe 2020.

Compania a raportat în 2020 un profit net de 3,6 mil. lei, care urmează să fie repartizat în cuantum de 8.265  lei în rezerve legale, iar 677.200 lei pentru capitalizare şi utilizare pentru acordarea de acţiuni gratuite către acţionari, printr-o operaţiune de majorare de capital social

“Sub condiţia aprobarii de catre AGOA a punctului privind propunerea de repartizare a profitului, aprobarea majorarii capitalului social al societatii cu suma de 677.200 lei, de la 169.300 lei pana la 846.500 lei, prin capitalizarea sumei de 677.200 lei din profitul de repartizat aferent anului 2020, prin emisiunea unui numar de 6.772.000 actiuni noi cu o valoare nominala de 0,1 lei fiecare in beneficiul tuturor actionarilor inregistrati in Registrul Actionarilor tinut de Depozitarul Central la data de 14 mai 2021 ((13 mai 2021 ca ex-date) ”, notează societatea în convocator.

MAM Bricolaj are 77 milioane de lei capitalizare. Din prima şedinţă de tranzacţionare încoace, acţiunile MAM înregistrează o apreciere de 50%, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la BVB. Cristian Găvan (CEO) deţine 67,5% din numărul de actiuni, iar Petruţa-Puica Găvan are 7,5% din capitalul social.

Diferenţa de aproape 25% din acţiuni se tranzacţionează la liber la bursă.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.