Burse - Fonduri mutuale

Regal Galaţi, companie a SIF Moldova, încheie anul 2019 cu un profit net de 597.920 lei, de peste cinci ori mai mic faţă de rezultatul net din 2018, dar peste valoarea bugetată

Regal Galaţi, companie a SIF Moldova, încheie anul 2019...

Autor: Tibi Oprea

27.02.2020, 16:55 134

Regal (REGL), companie care administrează câteva restaurante în oraşul Galaţi, a încheiat anul 2019 cu un profit net de 597.920 lei, de peste cinci ori mai mic faţă de rezultatul din 2018, dar de peste trei ori mai mare faţă de suma bugetată, în contextul unor afaceri de 436.360 lei, minus 35,6%, arată calculele realizate de ZF pe baza datelor din raportul financiar preliminar.

Compania a avut anul trecut venituri din exploatare de 2,56 milioane lei, în scădere cu 54,4% faţă de anul precedent, şi cheltuieli de exploatare de 1,8 milioane lei, mai mici cu 8,1%.

Regal Galaţi este controlată în proporţie de 93% de SIF Moldova (SIF2), iar statul român deţine 2,4% din numărul de acţiuni.

Acţiunile companiei cu 13,8 milioane lei capitalizare se tranzacţionează pe piaţa AeRO de la BVB pe rulaje modice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO