Pandemia de coronavirus a pus lumea financiară (şi nu numai) într-o situaţie total nouă faţă de cele cu care s-a întâlnit până acum. Reacţia oamenilor şi a pieţelor a fost instantanee şi foarte puternică. Am încercat să ne protejăm de necunoscut, luând în considerare scenarii de neimaginat alta dată. În acest moment însă ştim mult mai multe lucruri despre cum se răspândeşte virusul şi cum ar putea să ne afecteze. Putem vedea anumite tendinţe şi putem exclude scenariile extreme, inclusiv lipsa celor necesare pentru acoperirea nevoilor de bază (mâncare, educaţie, asistenţă medicală etc.).
Cel puţin o parte dintre investitorii români au gândit şi au reacţionat ca şi când ne aşteaptă vremuri apocaliptice. Acum, privind înapoi, nici nu pot spune că nu-i înţeleg. Mă gândesc la o parte din cei peste 400.000 de investitori care şi-au acordat încrederea companiilor de asset management, inclusiv celei pe care eu o reprezint – Raiffeisen Asset Management (RAM). În contextul actual, investiţiile lor au avut de suferit. Cred că este important ca ei să înţeleagă de ce. Ca în orice conjunctură marcată de incertitudine, dacă suntem informaţi cât se poate de bine, situaţia în care ne aflăm poate fi evaluată mult mai uşor, iar reacţia este cea corectă.
Voi explica pe rând componentele, cu convingerea că poza întreagă va fi mai clară.
Fondul de investiţii pe scurt. Cel mai simplu mod în care ne putem imagina că funcţionează un fond de investiţii este următorul: participanţii (investitorii) pun împreună banii într-o „firmă“, (fondul de investiţii); banii şi deţinerile din fond aparţin tot timpul participanţilor, la fel ca beneficiile aduse de investirea lor (dobânzi, cupoane, dividende); compania de asset management investeşte banii participanţilor conform unui mandat clar (asumat în prospect).
Concluzia este că fondurile de investiţii sunt entităţi clar reglementate şi acţionează conform unor reguli clare de prudenţă, în interesul investitorilor lor.
Fondurile de obligaţiuni. Voi face referire mai departe doar la fondurile de obligaţiuni. Ele reprezintă un caz particular, însă reprezintă alegerea a 90% din investitorii români în fonduri. Acestea investesc în: depozite bancare, titluri de stat, obligaţiuni (împrumuturi) emise de Primăria Municipiului Bucureşti sau alte companii. Banii nu sunt investiţi în acţiuni, proprietăţi imobiliare, mărfuri. Cea mai mare parte din investiţii merg în titluri de stat emise de Ministerul Finanţelor Publice – (MFP). În cazul RâM, titlurile de stat reprezintă peste 70% din investiţii. Chiar daca investiţiile în fonduri nu sunt garantate de către stat precum depozitele bancare, ele au în spate promisiunea statului de a-şi plati datoriile către fond, acest lucru reprezentând o garanţie implicită. Concluzia este că gradul de risc al acestor instrumente este unul scăzut.
Evaluarea împrumuturilor. În viaţa personală, în momentul în care împrumutăm bani unui prieten, nu evaluăm în ce măsură banii ne vor fi restituiţi. Nu ne gândim la cât cheltuieşte sau câştigă, nu calculăm o pierdere dacă nu am putut cumpăra un chilipir din cauza împrumutului dat. În lumea financiară însă, lucrurile stau altfel. Explicaţia simplificată vine din faptul că datoriile pot fi şi sunt tranzacţionate. Un titlu de stat emis de MFP la 100 lei, poate fi cumpărat în anumite condiţii cu 95 lei iar în altele cu 105 lei. Este important de spus că MFP vă rambursa în orice scenariu cei 100 lei, plus cupoanele (dobânzile) stabilite iniţial. Cu alte cuvinte, investitorii locali şi străini se uită la cheltuielile şi veniturile celor pe care îi împrumută, precum şi la alte oportunităţi (cum ar fi împrumuturile către alte state), plătind sau cerând preturi diferite. Acest proces se numeşte „marcare la piaţă“, iar noile preţuri ale titlurilor de stat sunt reflectate în valoarea unităţilor de fond. Concluzia este că valoarea unităţilor de fond a fost afectată în cea mai mare măsură de percepţia investitorilor asupra statului român, iar efectul negativ se va reversa atunci când statul îşi vă plati datoriile sau când percepţia investitorilor se va îmbunătăţi.
Valoarea unităţii de fond şi randamentul fondurilor. Adaptând la situaţia curentă de piaţă, unele fonduri sunt evaluate acum între 92 şi 97 lei, în condiţiile în care au făcut împrumuturi de 100 lei. Explicaţia simplificată, considerând un împrumut pe 3 ani cu un cupon de 3% şi care valorează acum 97 lei, este următoarea.
În scenariul ante-criză: avem un împrumut de 100 lei care generează dobânzi de 3 lei pe an (adică 3% pe an), timp de 3 ani – adică un total de 109 lei (principal plus dobânzi).
În scenariul post-criză: avem un împrumut reevaluat la 97 lei care generează tot 109 lei în 3 ani (principal plus 9 lei dobânzi), adică un randament de 4% pe an.
Asumând că împrumutul este un titlu de stat pe care nu îl vindem până la scadenţă, în ambele scenarii MFP va plati către fond suma împrumutată plus dobânzile aferente, adică 109 lei. Cu alte cuvinte, actuala scădere se regăseşte în randamentul viitor, în beneficiul investitorului. Pe măsură ce investiţiile ajung la scadenţă, efectul se va vedea şi în valoarea unităţilor de fond.
Menţinerea planului iniţial. Analiza evenimentelor trecute ne învaţă câteva lucruri importante pentru a fi cât mai bine pregătiţi pentru viitoarele crize. Este întotdeauna de dorit să nu reacţionam la impulsul de moment. În cea mai mare parte a cazurilor, efectele negative sunt reversibile şi pot fi recuperate, dacă aşteptăm un moment de piaţă favorabil. Lichidarea investiţiilor însă, aduce pierderi ireversibile, greu de recuperat. Chiar dacă este stresant, menţinerea planului iniţial este cea mai bună decizie.
Oportunităţi. Orice scădere a pieţei reprezintă şi o oportunitate. Aşa cum am arătat mai sus, capacitatea de a genera randament a fondurilor de obligaţiuni a crescut în urma acestei crize, atât pentru fondurile în lei cât şi pentru cele în valuta. Nu încercaţi să găsiţi „cel mai bun moment“, de a investi; nimeni nu ştie asta dinainte şi când investim nu ne bazăm pe noroc. Investirea periodică ne permite să „culegem“, oportunităţile perioadei, nu ale momentului. Începerea unui plan de economisire/investire pe termen mediu sau lung este o soluţie foarte bună.
Fondurile de investiţii şi inflaţia. Inflaţia este „duşmanul“, economisirii pentru că reduce puterea de cumpărare a banilor. Însă totul trebuie privit în dinamică. „Viteza“, cu care înaintează inflaţia (rata inflaţiei) trebuie comparată cu „viteza“, cash-ului (zero), a depozitelor sau a altor instrumente precum fondurile de investiţii. Nu mă aştept ca actualul context să crească presiunile inflaţioniste, însă aceasta ar putea fi o preocupare acum. Istoria arată că fondurile de obligaţiuni au câştigat net luptă cu inflaţia.
Am scris aceste rânduri pentru că sunt şi eu, la rândul meu, soţ şi părinte, responsabil de planurile de viitor ale familiei şi de educaţia viitoare a copiilor mei. Experienţă şi economiile se realizează cu efort, în timp. Am încercat să răspund folosind toată experienţa mea în domeniul pieţelor financiare dar că atunci când ei, soţia şi copiii, m-ar fi întrebat ce se întâmplă cu economiile noastre.
Răzvan Szilagyi este Preşedinte şi CEO al Raiffeisen Asset Management. Are o experienţă de aproape 20 ani în domeniul financiar-bancar, acoperind: fonduri mutuale şi de pensii, portfolio management, private banking, trezorerie sau managementul riscului. Este certificat CFA, cea mai înalta distincţie a managerilor de investiţii, recunoscută pentru etică şi profesionalism.
