Burse - Fonduri mutuale

Raiffeisen a lansat primul fond mutual cu capital garantat

27.09.2007, 18:37 104

Raiffeisen Asset Management (RAM), societatea de administrare a fondurilor de investitii din cadrul grupului financiar-bancar Raiffeisen, a lansat primul fond deschis de investitii cu capital protejat, Raiffeisen Confort.
"Pentru subscrierile la fondul Raiffeisen Confort din prima luna, strategia de investitii garanteaza ca investitorii vor primi dupa doi ani cel putin valoarea initiala a unitatii de fond, in cazul unui scenariu pesimist al pietei de actiuni. Pentru investitorii care au intrat la fond mai tarziu de prima luna, protejarea capitalului investit se raporteaza tot la valoarea initiala a unitatii de fond, respectiv de 100 de lei", spune Mihail Ion, presedintele societatii Raiffeisen Asset Management.
Fondul de investitii Raiffeisen Confort va investi in doua tipuri de active: instrumente cu venit fix si actiuni. Expunerea fondului pe piata actiunilor poate ajunge pana la 100% in cazul unui trend pozitiv al Bursei. Astfel, in functie de evolutia pietei, fondul Raiffeisen Confort poate avea structura unui fond de actiuni sau pe cea a unui fond de obligatiuni.
"Fondul Raiffeisen Confort va realiza o rebalansare continua intre piata actiunilor si cea a obligatiunilor", spune presedintele RAM.
In prima luna, investitiile fondului Raiffeisen Capital vor fi orientate exclusiv spre instrumente cu risc redus.
Raiffeisen Asset Management administreaza in prezent patru fonduri deschise de investitii, totalizand active de 129,5 mil. lei (38 mil. euro). La sfarsitul lunii august, societatea a lansat fondul de actiuni Raiffeisen Romania Actiuni, cu plasamente in actiunile care compun indicele BET-C, indicele general al pietei, si in BET-FI, care inglobeaza titlurile societatilor de investitii financiare (SIF).
Lansate in luna iunie a anului trecut, fondul cu plasamente diversificate Raiffeisen Benefit si fondul de actiuni Raiffeisen Prosper au obtinut un randament anual al unitatii de fond de 13,6%, respectiv de 22,7%.
Raiffeisen Bank mai distribuie pe piata romaneasca si 12 fonduri de investitii straine administrate de divizia de administrare a investitiilor grupului, Raiffeisen Capital.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO