Burse - Fonduri mutuale

Prospecţiuni începe să-şi şcolească specialişti luaţi direct de pe băncile şcolii

Autor: Adrian Cojocar

28.08.2012, 18:10 434

Compania de prospectare geologică Prospecţiuni Bucureşti (PRSN), controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender, va derula un program de formare profesională adresat tinerilor absolvenţi de facultate în cadrul unui centru de dezvoltare profesională propriu.

Compania îşi propune să investească 100.000 de euro în prima etapă a programului de training la care vor lua parte 16 tineri. În total Prospecţiuni estimează că va angaja între 60 - 90 de studenţi prin acest gen de programe de formare profesională.

"Suntem în etapa unei creşteri agresive, ceea ce presupune recrutarea şi formarea unor profesionişti redutabili. Ne propunem ca în următorii patru ani să dublăm dimensiunea Prospecţiuni. În ultimii patru ani am triplat vânzările, însă anvergura companiei s-a mărit considerabil, atât în termeni geografici, cât şi financiari, aşa că avem o nevoie urgentă de resurse manageriale şi tehnice suplimentare", spune Gehrig Schultz, directorul general al Prospecţiuni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO