Burse - Fonduri mutuale

Proprietarii Life is Hard au vândut 8% din companie pe bursă

Antreprenorul clujean Cătălin Chiş a fondat Life is Hard în urmă cu zece ani

Antreprenorul clujean Cătălin Chiş a fondat Life is Hard în urmă cu zece ani

Autor: Roxana Pricop

22.12.2015, 00:06 749
Cătălin Chiş şi Erik Barna, prin­ci­palii acţionari ai producătorului de software Life is Hard (LIH), au vândut 54.000 de acţiuni ale companiei, re­prezentând 7,8% din capitalul firmei, în primele două săptămâni de tran­zacţionare pe sistemul alternativ AeRO. Cei doi au încasat o sumă totală de 511.000 de lei pentru acţiunile vândute.
 
Life is Hard s-a listat pe AeRO în data de 8 decembrie, având cel mai bun debut, cu un raliu de 52% al acţiunilor în primele două zile de tranzacţionare.
 
Compania, ce rulează afaceri de 4 milioane de lei pe an, are o capitalizare bursieră de 8,3 mil. lei, de nouă ori profitul net din 2014.
 
Potrivit raportărilor de pe bursă, Cătălin Chiş, principalul acţionar, cu o participaţie de 71,25% din capital în momentul listării, a vândut 40.090 de acţiuni reprezentând 5,7% din capitalul firmei. Pentru acţiunile vândute, el a încasat 371.000 de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO