Burse - Fonduri mutuale

Producătorul de mase plastice Prodplast şi-a dublat profitul net în S1/2020, până la 3,3 milioane lei. Venituri din vânzări de 53,1 mil. lei, plus 46%

Producătorul de mase plastice Prodplast şi-a dublat...

Autor: Tibi Oprea

01.09.2020, 16:10 159

Producătorul de mase plastice Prodplast (simbol bursier PPL) a încheiat primul semestru al acestui an cu un profit net de 3,3 milioane lei, în creştere cu 102,3% mai mare faţă de perioada similară a anului precedent, în contextul unor afaceri, în principal venituri din vânzări, de 53,1 milioane de lei, plus 46,2%, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor din raportul semestrial publicat la Bursă.

Cresterea cifrei de afaceri se datoreaza in mare masura vanzarilor catre Biodeck SA, in valoare de 31.843.979 lei, respectiv 59,06% din cifra de afaceri total. Compania a incercat ca in toate deciziile de finantare a pietei sa fie acoperita cu instrumente de asigurare si garantii de plata. Cresterea cifrei de afaceri a determinat totdata si realizarea unor economii de scara. Profitul net este compus din rezultatele pozitive obtinute in principal din exploatare. Profitul din exploatare a fost obtinut prin cresterea cifrei de afaceri in conditiile unor marje bune.

EBITDA operaţional, după primele şase luni ale acestui an, a fost de 6,2 milioane de lei, de peste două ori mai mare faţă de S1/2019 (2,6 milioane lei), ca urmare a “tuturor măsurilor organizatorice implementate, a creşterii vânzărilor şi a optimizării micului de produse diferite”.

Compania cu 59 milioane lei capitalizare este deţinută în proporţie de 33% de Nord Bucureşti, societate care se tranzacţionează pe piaţa AeRO deţinută la rândul ei în proporţie de 38,8% de vehiculul de investiţii Central European Financial Services controlat în proporţie de 49% de omul de afaceri Florin Ion Pogonaru şi în proporţie de 24% de Andrei Mihai Pogonaru.

Acţiunile PPL înregistrează o cretere de 104,2% de la începutul anului, ceea ce înseamnă că se tranzacţionează la valori duble faţă de finele anului 2019, pe fondul unor tranzacţii de 7,7 milioane lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO