Burse - Fonduri mutuale

Producătorul de confecţii textile Conted Dorohoi a încheiat 2020 pe profit net de 1 mil. lei la afaceri de 11,9 mil. lei, minus 12,7%

Producătorul de confecţii textile Conted Dorohoi a...

Autor: Tibi Oprea

01.03.2021, 12:56 373

Conted Dorohoi (simbol bursier CNTE), producător de confecţii textile controlat de Hamidi Haissam în proporţie de 81,1, a încheiat anul 2020 cu un profit de 1 mil. lei, în creştere cu 204,6% faţă de anul precedent, la afaceri de 11,9 mil. lei, minus 12,65%, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor din raportul preliminar publicat luni la bursă.

Compania menţionează că profitul realizat va acoperi pierderea înregistrată în anii anteriori.

“În structură, cifra de afaceri s-a realizat în principal prin vânzarea producţiei proprii în proporţie de 86%. Valoarea vânzărilor la export în anul 2020 reprezintă 75,93%, iar valoarea vânzărilor la intern reprezintă 24,07% din cifra de afaceri”, se arată în raport.

Volumul veniturilor totale realizate a fost în sumă de 14 mil. lei, reprezentând o creştere cu 2,5% faţă de veniturile totale obţinute în 2019. Cheltuielile totale în valoare de 13 mil. lei au scăzut cu 2,7% faţă de 2019.

“În volumul cheltuielilor totale ponderea cea mai mare o deţin cheltuielile cu personalul în procent de 75,24%. Cheltuielile cu personalul în sumă de 9.778.245 lei, au scăzut cu 4,01%, faţă de anul 2019 când s-a înregistrat suma de 10.186.906 lei şi reprezintă 82,01% din cifra de afaceri”, se mai arată în raport.

La finele anului 2020, societatea avea active totale de 12,5 mil. lei, în creştere cu 2 mil. lei faţă de finele anului 2019.â

Conted Dorohoi are 6,9 mil. lei capitalizare şi se tranzacţionează la Bursa de Valori Bucureşti pe tranzacţii modice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO