Burse - Fonduri mutuale

Producătorul de cabluri Romcab Târgu-Mureş spune că va ieşi din insolvenţă la finalul anului. Compania şi-a dublat veniturile anul trecut, la 892 mil.lei, şi a redus pierderile la jumătate, respectiv 70 mil.lei

Producătorul de cabluri Romcab Târgu-Mureş spune că...

Autor: Cristina Bellu

13.04.2021, 10:12 758

Romcab Târgu-Mureş (simbol bursier MCAB), producător de cabluri cu fibră optică aflat în procedura insolvenţei din 2017, cu dreptul de administrare păstrat, estimează că va ieşi din insolvenţă la finalul acestui an, cu mult înainte de termenul prevăzut în planul de reorganizare, în contextul în care compania a reuşit să menţină contractele cu clienţii şi furnizorii, iar numărul de angajaţi a revenit la cel iniţial.

În plus, producătorul de cabluri a contractat în martie un credit de 23 mil. euro pentru finanţarea businessului.

„Deşi ne aflăm în perioada de reorganizare, am reuşit să menţinem contractele cu clienţii şi furnizorii, am revenit la acelaşi număr de angajaţi ca înainte de insolvenţă şi am demarat procesul de atragere de noi surse de finanţare prin încheierea unui contract de credit în valoare de 23 milioane de euro în luna martie a acestui an. Estimăm că vom ieşi din insolvenţă mult înainte de termenul prevăzut în planul de reorganizare, respectiv cel de-al treilea an din perioada de reorganizare. Ceea ce am reuşit până acum este o performanţă remarcabilă, într-un timp record, în contextul în care, conform datelor de care dispunem, mai puţin de 2% din companiile care intra sub incidenţa Legii Insolvenţei reuşesc să se reorganizeze”, spune Zoltan Prosszer, Administrator Special, Romcab.

Compania a încheiat 2020 cu afaceri de 892,3 milioane lei (173 mil. euro), duble faţă de nivelul din 2019, şi o pierdere de 70 milioane lei, jumătate faţă de anul precedent.

„Activitatea din ultimii patru ani a fost marcată de pierderi, însă Romcab a reuşit să depăşească provocările aduse de insolvenţă, înregistrând o creştere semnificativă şi constantă a cifrei de afaceri, de la 37 milioane euro în 2017, la 173 milioane euro în 2020, capacitatea de producţie a companiei rămânând intactă în tot acest timp. În perioada marcată de criza sanitară mondială, Romcab a reuşit să îşi menţină activitatea neîntreruptă, anul 2020 marcând o revenire a volumului de business la un nivel comparabil cu cel înregistrat în perioada anterioară demarării procedurii de insolvenţă”, explică Zoltan  Prosszer.

Romcab a intrat în insolvenţă la propria cerere la începutul anului 2017 şi a revenit pe 4 martie 2021 la tranzacţionare la Bursa de la Bucureşti, pe fondul confirmării planului de reorganizare depus şi asumat de Administratorul Special. Acţiunile Romcab au înregistrat pe bursă o creştere însemnată a cotaţiei, depăşind rapid dublul valorii înregistrate la momentul blocării, pe fondul unui volum de tranzacţionare ridicat.

Conform datelor preliminare, pentru primul trimestru din 2021, compania a raportat o cifră de afaceri de 305 mil. lei (62 mil. euro), în creştere cu 70% faţă de perioada similară a anului trecut.

Romcab a contractat pe 24 martie un credit de 23 milioane euro, utilizarea fondurilor fiind condiţionată de trei factori: planul de reorganizare să fie definitivat, aflându-se pe rolul Curţii de Apel Tg. Mureş, fiind estimat că se va fixa termen până la finele lunii aprilie; negocierile cu creditorii din procedura de insolvenţă să fie finalizate, până la finalul lunii mai estimativ; constituirea garanţiilor.

Compania intenţionează să intervină pe piaţă prin emisiunea de acţiuni si obligaţiuni convertibile în acţiuni, prin distribuiri gratuite de acţiuni, dar şi prin cumpărare de acţiuni pentru programe de recompensare a angajatilor.

Romcab este unul dintre cei mai activi producători de cabluri de joasă tensiune, cu experienţă de peste 70 de ani şi vânzări în Europa Centrală, Europa de Est şi de Vest, pe pieţe precum  Germania, Austria, Italia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria, România. Conform unui clasament elaborat de compania britanică de cercetări Plimsoll, Romcab ocupă poziţia 102 în Europa din perspectiva cotei de piaţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO