Christina Verchere (46 de ani), cea care din mai a preluat frâiele OMV Petrom punând punct mandatului de 12 ani al Marianei Gheorghe, spune că investiţiile de miliarde de dolari pentru scoaterea gazului din Marea Neagră nu vin decât după ce legislaţia este clară.
Verchere are dublă cetăţenie, britanică şi americană, iar înainte de a veni la Petrom a activat timp de 20 de ani în multiple funcţii de conducere în cadrului BP.
În prima sa ieşire publică, şefa Petrom a tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte economia României în general, aceasta avertizând că ritmul de creştere se domoleşte şi că declinul va urma şi în cea de-a doua parte a anului.
„România s-a bucurat de o creştere frumoasă a PIB-ului până acum, dar vedem cum ritmul încetineşte şi ne aşteptăm la un declin în a doua parte a anului“, a spus Verchere. Petrom a terminat S1 2018 cu o cifră de afaceri de 9,85 miliarde de lei, cu 6% mai mare faţă de cea înregistrată în S1 2017, şi cu un profit net de 1,28 miliarde de lei, cu numai 6% mai mare faţă de cel de anul trecut.
Rezultatele au fost influenţate negativ de revizia de şase săptămâni a rafinăriei Petrobrazi, dar reprezentanţii companiei dau asigurări că terenul poate fi recuperat în lunile următoare, creşterea venind mai ales din scumpirea petrolului.
Problema este că primul semestru al anului a venit la pachet cu rezultate slabe pe toate pieţele energetice majore.
Astfel, cererea de benzină şi motorină a avut un avans de numai 1,8% în primul semestru, faţă de 6,2% anul trecut.
Consumul de gaze a scăzut cu 3%, în ciuda unui martie deosebit de friguros, în contextul în care anul trecut ritmul de creştere era de 15%.
Nici în zona de energie lucrurile nu au stat mai bine, cererea marcând o creştere modestă de 2% în primul semestru, faţă de plusul de 5% din jumătatea anului trecut.