Burse - Fonduri mutuale

Prima şedinţă la bursă cu acţiuni Agroland Agribusiness: 37,8 mil. lei capitalizare, 2,5 mil. lei tranzacţii, avans de 24,4% faţă de preţul din plasamentul privat

♦ Compania estimează că în această vară va emite obligaţiuni de 6-10 mil. lei ♦ Agroland Agribusiness vrea să investească câte 10.000 de euro în cinci startup-uri de tehnologie în agricultură, patru evaluate în faza de pre seed la 150.000 de euro, iar a cincea la 2,5 mil. euro.

Cu un preţ de închidere de 33,6 lei pe acţiune, într-o primă şedinţă în care acesta a urcat chiar şi până la 40 de lei, iar investitorii au realizat tran­zacţii de 2,5 mil. lei, Agroland Agribusiness, parte a grupului Agroland, a încheiat sesiunea de marţi 15 iunie la o capitalizare de 37,8 mil. lei.

Spre comparaţie, preţul la care au fost vândute acţiuni în plasamentul privat din aprilie 2021 a fost de 27 de lei, ceea ce în­seamnă că în prima şedinţă acţiunile Agro­land Agribusiness au urcat cu 24,4%, arată calculele facute de ZF pe baza datelor de la BVB.

„Listarea la bursă reprezintă un pas foarte important pentru Agroland Agribu­siness, pentru care ne pregătim de mai multe luni şi pe care nu am fi reuşit să îl facem fără încrederea şi sprijinul investitorilor, cărora le suntem recunoscători. Cei cinci ani de experienţă pe care i-am acumulat în cadrul Grupului Agroland ne-au ajutat enorm şi ne-au arătat că listarea la BVB este cea mai bună soluţie pentru a valorifica potenţialul de creştere al companiei“, a declarat Florin Radu, director general al Agroland Agribusiness, în cadrul evenimentului de debut al acţiunilor derulat marţi la sediul Bursei de Valori Bucureşti.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.