Burse - Fonduri mutuale

Polonezii de la Aforti cumpără Vanguard de la Tradeville pentru o sumă de până într-un milion de euro

Polonezii de la Aforti cumpără Vanguard de la...

Autor: Liviu Popescu

15.04.2019, 00:07 1343

Grupul polonez Aforti, prezent în România prin inter­me­diul Aforti Finance IFN şi Aforti Exchange, a achi­ziţionat Vanguard, cel mai mic administrator de fonduri mu­tuale din România, dar care administrează singurul ETF listat la Bucureşti, de la societatea de brokeraj Tradeville, potrivit mai multor surse din piaţă care indică valoarea tranzacţiei la sub un milion de euro.

Achiziţia este în prezent pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) pentru avizare. Spre comparaţie, Vanguard AM gestionează active nete de circa 4,4 mil. lei (aproximativ 900.000 de euro), potrivit celor mai recente date ale Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România (AAF).

ASF a anunţat că la jumătatea lunii martie Piotr Klinowski, directorul general al Aforti, a fost numit în con­siliului de administraţie al Vanguard, iar potrivit surselor ZF în vara acestui an tranzacţia ar urma să fie finalizată.

Polonezii de la Aforti vor intra astfel pe piaţa fondurilor mu­tuale din România, dominată în prezent de admi­nis­tratori parte a grupurilor bancare.

În toamna anului 2018 Aforti a primit aprobarea Băncii Naţionale a României pentru operaţiunile Aforti Finance IFN, la aproape un an după ce lansase Aforti Exchange, o platformă online de schimb valutar pentru IMM-uri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO