Burse - Fonduri mutuale

Piaţa bursieră din Europa e la cel mai ridicat nivel din ultimele 4 luni, după ce liderii politici au ajuns la un acord în privinţa Fondului de Revenire

Piaţa bursieră din Europa e la cel mai ridicat nivel...

Autor: Ştefan Stan

21.07.2020, 10:40 313

Piaţa bursieră din Europa e la cel mai ridicat nivel din ultimele 4 luni, după ce liderii politici au ajuns la un acord în privinţa fondului de relaxare. Indicele DAX din Frankfurt era în creştere cu 1,34%, în timp ce bursa din Franţa avea o creştere de aproape 1%, Italia de 1,4%, Spania e 1,36%, iar Londra de 0,5%.

La Bucureşti, indicele BET s-a apreciat cu aproape 0,70% la debutul şedinţei de tranzacţionare. 

Liderii ţărilor Uniunii Europene şi ai instituţiilor comunitare au ajuns, marţi, în a cincea zi a summitului de la Bruxelles, la un acord asupra bugetului destinat perioadei 2021-2027 şi asupra Fondului UE de relansare economică post-pandemie.

"Bună dimineaţa tuturor! Avem un acord. Am reuşit! Europa este puternică, Europa este unită!", a declarat Charles Michel, preşedintele Consiliului European, la încheierea summitului Uniunii Europene.

Liderii ţărilor europene şi ai instituţiilor UE au aprobat un buget multianual pentru perioada 2021-2027 în valoare de 1.074 de miliarde de euro.

În plus, a fost aprobat Fondul UE de relansare economică post-pandemie, în valoare de 750 de miliarde de euro, format din subvenţii nerambursabile de 390 de miliarde de euro şi din credite de 360 de miliarde de euro.

"Am negociat patru zile şi nopţi lungi, peste 90 de ore, dar a meritat", a afirmat, la rândul său, Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO