Burse - Fonduri mutuale

Petrom dă 250 mil. lei pentru demolarea sondelor vechi

Petrom dă 250 mil. lei pentru demolarea sondelor vechi

Autor: Radu Bostan

15.10.2014, 00:04 537
OMV Petrom (simbol bursier SNP) va plăti 253 milioane de lei pentru lucrări care vizează demolarea câtorva mii de sonde vechi amplasate pe întreg teritoriul ţării şi deconta­minarea terenurilor aferente, în cadrul unui contract pe patru ani adjudecat de două companii de construcţii, arată un anunţ publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Astfel, firma Castrum Corporation din Satu Mare va încasa circa 102 milioane de lei de la producătorul de petrol pentru decontaminarea siturilor din Bucureşti şi judeţele din Banat, Transilvania, Dobrogea şi Muntenia.

WikiZF: Profilul companiei OMV Petrom

Compania Citadin Prest din Târgu-Mureş se va ocupa de siturile din Moldova şi Oltenia pentru suma de 150 de milioane de lei de-a lungul celor patru ani.

Valoarea finală a contractului-cadru este cu 400 mil. lei mai mică decât cea estimată iniţial de Petrom, dar înca­să­rile vor depăşi oricum cu mult cifrele de afaceri ale celor două firme. Castrum Corporation a realizat în trecut lucrări de închi­dere şi ecologizare a unor mine şi cariere pentru societatea de stat Conversmin, în timp ce experienţa Citadin Prest include mai ales întreţinerea drumurilor din diverse localităţi din judeţul Mureş.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO